Peiu: Aderarea la Schengen nu e o prioritate! Mai degrabă ne orientăm către OCDE

Postat de pe 14 octombrie 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

În cea mai recentă ediție a emisiunii „Dincolo de propagandă”, prezentată de Andrei Gușă la Radio Gold FM, specialistul în economie Petrișor Peiu a realizat o analiză a posibilei intrări a României în Spațiul Schengen și a vorbit despre care ar fi miza aderării.

Andrei Gușă deschide subiectul spunând că Rareș Bogdan, care a avut săptămâna trecută un discurs fulminant la adresa Olandei în Parlamentul European, a afirmat că „intrarea în Spațiul Schengen este obiectivul numărul unu al României în acest sfârșit de an”. Andrei Gușă a ținut să adauge că „Adrian Năstase, Sorin Roșca Stănescu și Adrian Severin, dar și Coaliția pentru Națiune au făcut declarații împotriva Olandei și chiar au trecut la acțiuni concrete de boicotare a acesteia, care pare că vrea să ne pună piedici în acest sens”.

Petrișor Peiu afirmă că „de departe, cel mai important obiectiv pe care-l are România astăzi și cel mai plin de consecințe este aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), deoarece acolo vom avea beneficii concrete atunci când vom avea statutul de membru. Aderarea la Schengen este mai mult un obiectiv politic, iar ținerea în afară a României, Bulgariei și Croației a fost o pedeapsă politică, demonstrativă, consecințele acestui fapt fiind puțin vizibile”.

Ce beneficii ar aduce României aderarea la Schengen?

Deși s-a afirmat în repetate rânduri că România îndeplinește toate condițiile pentru aderarea la acest spațiu, țara noastră a avut și are doar un statut incomplet de membru al UE, intrarea în Schengen întregind acest statut și conferind calitatea de membru deplin. „Până la urmă, Spațiul Schengen este un spațiu fără controale vamale”, observă analistul, iar consecința practică a aderării ar fi că se facilitează trecerea la granițele dintre țările membre. „Pentru majoritatea românilor consecința intrării în Schengen este destul de redusă”, ea însemnând doar simplificarea tranzitului de persoane și marfă la granițe prin desființarea birourilor vamale.

Consecința economică pentru România ar fi minimă, de doar 1% procentual din PIB, pe când aderarea la OCDE ar presupune  beneficii de zeci de procente pentru economie. Astfel, „mi se pare puțin exagerată afirmația conform căreia aderarea la Schengen ar fi obiectivul numărul unu al României”, declară Petrișor Peiu.

Majoritatea țărilor din UE sprijină aderarea României, Olanda fiind aproape singura țară care s-a opus în mod consecvent, motivul mult vehiculat în media fiind competiția între portul Constanța și portul Rotterdam. „Soluția, însă, nu este boicotul ci negocierea si diplomația”, concluzionează Petrișor Peiu. Olanda este un important investitor pentru România, iar ”rivalitatea” între porturile din cele două țari e o falsă temă, deoarece portul Rotterdam are o pondere cu 40% mai mare în ce privește traficul de mărfuri față de portul Constanța, având și avantajul unei rute mai accesibile.

Emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, poate fi urmărită live în fiecare vineri începând cu ora 13 pe Facebook Radio Gold FM, dar și pe platforma goldtv.ro. Înregistrările integrale pot fi vizionate pe goldtv.ro, dar și pe pagina de Facebook a postului de radio, Radio Gold FM.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background