Pasărea mălai visează. Otrăvit?

Autor: Monica Tatoiu

Asta pare să fie deviza în alegerile 2024 de la noi și aiurea. Cei care au fost la butoane s-au lipit de ele și cu riscul de a le deteriora la dezlipirea democratică de acestea nu se lasă duși. Cei care vor la butoane nu prea știu pe ce vor apăsa și cu ce costuri. Deținătorii de capital real se uită din tribune și evaluează oportunitățile de investiții.  Nimic nu pare profitabil pe măsura anilor 90. Incertitudine și haos.

Lumea este împărțită în blocuri de interese financiare tot mai diverse. Banii trebuie să genereze profit. Profitul mare ieri, cică trebuie să fie mai mare astăzi și mâine „sky to be the limit”. Așa scrie în manualele de business buchisite de rechinii tineri la universitățile de top de peste gârlă. Activi  acum pe bursele lumii, în băncile de top sau în organismele finanțatoare ale țărilor în curs de dezvoltare. Atlanticul seamănă cu o gârlă mocirloasă, colmatată  de interese meschine, care se pregătește să iasă la pensie.

După ce a fost masculul Alfa al economiei globale la sfârșitul ultimului conflict mondial nu prea mai are energie. Între timp Pacificul cu al său cerc de foc scoate sunete de război. Un alt război care promite altfel de pagube. Dar la fel de profitabile la reconstrucție precum cele din secolul trecut. Se împacă pensionarii din Atlantic cu tinerii din Pacific? Se pare că nu. Pentru că nu vorbesc aceeași limbă „economică” și mai ales pentru că aplică diferit dubla măsură. Vor arunca pensionarii din Atlantic lumea în haos pe principiul „după noi potopul”? După modelul pensionarilor din Mediterana care au aruncat Europa în Evul Întunecat pentru că s-au încăpățânat să amuțească  glasul înțelepciunii  cu prea multe plăceri ale trupului, drogați fiind liderii lor de prea multă putere iluzorie.

Imperiile lumii s-au prăbușit din interior. Din cauza liderilor cu picioare de lut și a minților lor pervertite de autosuficiență și ușurința cu care și-au manipulat cetățenii drogați de prea mult bine nesustenabil.

De-o parte și de alta a Atlanticului alegerile de anul acesta promit să producă schimbări de fond. Ori ne retragem la un azil de bătrâni unde vom fi îngrijiți de tineri importați din Pacific, ori reactivăm în rândul tinerilor noștri, cei care mai pot sa fie salvați, valorile care ne-au dat forța când eram masculi ALFA în tinerețe. Pe ruinele Romei s-a construit Renașterea. Pe ruinele previzibile ale Atlanticului se poate gândi o altă Renaștere. 2000 de ani de „civilizație” nu se fac scrum ușor.

O să dureze mai puțin de 1000 de ani, odată cu contracția timpului. Trebuia început de ieri. Ca durerile recuperării să fie mai mici. Noi pensionarii, aproape de final, suntem în majoritate egoiști și încăpățânați. Suntem capabili sa renunțăm la aste „calități” și să ne sacrificăm de dragul acestui spațiu minunat care este Europa și Noua Europă de peste gârlă? Bătăliile electorale de pe malurile gârlei nu îmi dau speranțe. Generația mea a construit ceva frumos. Chiar ne dorim să o distrugem urât? Pentru că asta ni se pregătește economic în 2025-2026. Noi muritorii de rând  nu prea avem ce face în afară să visăm la o minune (otrăvită?).