Parlamentul European şi statele membre au ajuns la un acord asupra bugetului UE pentru 2022

Postat de pe 16 noiembrie 2021

Autor: Maria Teodora Șuta

Negociatorii Parlamentului European şi cei ai guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene au convenit bugetul pe 2022 al Uniunii. Acesta se va cifra la 169,5 miliarde de euro.

Potrivit Agerpres, cifra reprezintă o majorare cu circa 5 miliarde de euro față de planificarea bugetară pentru anul 2021. Printre obiectivele bugetului se află combaterea consecințelor economice ale pandemiei de COVID-19 și promovarea protecţiei mediului. O parte din fonduri va continua să fie folosită pentru subvențiile către fermieri şi regiunile mai puţin dezvoltate din statele UE.

Un punct discutat a fost solicitarea Parlamentului European de suplimentare a personalului său cu 300 de angajați. Statele membre consideră că nu există motive suficiente pentru această cerere. Însă, în cele din urmă, aceasta a fost acceptată.

Un alt subiect fundamental a fost suma ce ar trebui pusă la dispoziţie pentru 2022. Parlamentul European a solicitat un buget de 171,8 miliarde de euro, în timp ce statele membre au propus 167,7 miliarde. Comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, a propus cifra de 167,8 fiind prima variantă pentru bugetul pe 2022.

Sursă text: Știri pe surse


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background