„Paradoxul Salvital, activități ilegale și organe de stat care nu fac nimic” – Iosefina Pascal, la GOLD FM

Postat de pe 6 decembrie 2021

Autor: Adrian Lambru

Jurnalista Iosefina Pascal a declarat în cadrul emisiunii “Scamatoriile Iosefinei”, de la GOLD FM, că: „Aleșii noștri merg pe burtă și plătesc din bugetul local asociații care cică ar finanța SMURD și ISU, care deja au un buget de la stat. Oare corupția mai ucide?”.

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), ar fi fondat împreună cu alte persoane asociația non-guvernamentală Salvital Hunedoara prin care ar strânge bani pentru SMURD și pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) din acest județ, potrivit jurnalistei. Cu toate acestea, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, subordonat MAI, SMURD și ISU primesc bani de la fondul de stat.

Caracatița aleșilor locali

Din Asociația Salvital Hunedoara ar face parte Consiliul Județean, Consiliul Local al Municipiului Deva, C. L. al Municipiului Hunedoara, C. L. Petroșani, C. L. Bran, C. L. Hațeg, Spitalul Județean Deva și Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Deva. Toate sunt instituții ale statului. „Acestea iau 5 lei pe cap de locuitor din acele zone și dau banii, prin Asociație, către SMURD” – susține Iosefina Pascal.

„Entitățile subordonate SMURD, IGSU și DSU sunt finanțate de la bugetul de stat al Guvernului României. Ce caută bani din administrația locală dați printr-un ONG în care statul e parte?” – se întreabă jurnalista. „Nu știm ce fac cu banii aceștia și unde se duc ei. Oare corupția mai ucide?”

Cazuri similare

Situația nu ar fi unicată în România. Cazul prezentat ar fi un întreg proces de operare. Iosefina Pascal afirmă că tehnici similare s-ar petrece la Galați, la Toplița și în Mureș.

„Asemenea activități nu au cum să fie legale, nu este posibil, nu ai cum. Această asociație a mai și dat în judecată consiliile membre pentru că nu au dat bani. Foarte interesant! Ulterior, au venit executorii și i-au executat pe cei de la asociație recuperând alte sume de la ei” – a adăugat Iosefina Pascal.

Emisiunea “Scamatoriile Iosefinei”, moderată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 16. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background