Păcuraru:„Drogurile ajung prea ușor la pruncii noștri, se vând în școli și licee, la colț de stradă”

Va recomand sa va luați, in dar de Crăciun, o carte minunata pe care am primit-o si eu astăzi: „Cuvinte de aur. Milostenia, inima virtuții”. După îndemnurile Sfântului Ioan Gura de Aur este neapărată nevoie ca orice creștin sa aibă drept regula pentru milostenie a zecea parte din câte are. In felul acesta, casa fiecărui credincios poate sa devină biserica, el însuși iconomul averilor lui Dumnezeu, lăsându-le moștenire copiilor săi cea mai mare comoară: partașia la rasplatire împreuna cu Hristos. Dar si pentru sine va avea, prin milostenie, cel mai mare apărător in ziua judecății. 

MARŢI, 12 DECEMBRIE 2023, 20:59SURSĂ: Realitatea.netAUTOR: REALITATEA.NETASCULTĂ ARTICOLULSHARE

Credința, nădejdea si iubirea sunt indispensabile începutului si sfârșitului vieții creștine. Sfânta Scriptura spune ca cel ce are mila de sărman împrumuta domnului si El va răsplăti fapta lui cea buna. Milistenia poate sa șteargă păcatele dacă dăruim mărinimie si nu spre slava noastra. Sa semănam cât este vreme. Milostenia este veșmântul cel mai însemnat al sufletului, îmbrăcămintea cea mai frumoasa. Medicamentul cel mai ieftin. Milostenia este nemuritoare si veșnica. Este împărăteasa plină de îndrăzneala a vieții noastre. Este luminoasa hrănitoare si întăritoare hrana zilnică, izvor si masa sigura. Milostenia este nebiruita si neinfranata de diavol. V-am împărtășit aceste rânduri din dragoste, ca fiecare dintre dumneavoastră sa prețuiască viața, familia sănătatea. Sa trăim frumos fiecare anotimp al vieții noastre, căci viața este scurta si merita trăită din plin. Ma încarcă negativ știrile cu toate nenorocirile ce se petrec zi de zi, la noi in țara. Ca si dumneavoastră, și eu am nevoie de o speranța prin schimbarea comportamentului colectiv. Vreau sa văd milostenie in societate, bunătate, disponibilitate de ajutor,căci mult prea mulți oameni au uitat sa mai zâmbească, sa mai privească spre cer, sa radieze fericire. Prea mulți copii sunt afectați si devin izolați, captivi intr-o lume toxica virtuală, ce ii poate împinge spre drame cumplite. ce vor lasă cicatrici adânci si vor mutila destine! Copiii au nevoie de copilăria lor, de acest anotimp al primăverii vieții lor, au nevoie de siguranța și de dragoste, de îndrumare, de sustinere necondiționată si de educație serioasă, ca in cei 7 ani de acasă, pruncul sa înmagazineze ce este mai bun ca sa îl ajute pe drumul lui către maturitate. Un copil are nevoie de mama, de tata, de familie implicată! Nimic, niciodata, nu va suplini golul părinților! Niciodata! Nici telefoanele, tabletele, hainele, bijuteriile, jocurile! Nu va găsiți scuze voi cei care nu știți când v-au crescut copiii, ori nu știți când v—au crescut nepoții. Asta pentru ca mereu ați fost si sunteți ocupați sa faceți bani, sa le creați condiții de viața bune! Asta este o păcăleală si o capcana, din păcate! Copilul ce creste fără mângâiere, fără părinți aproape, vă va tine si pe voi la distanță. Nu va așteptați sa va caute la bătrânețe sa va întrebe dacă aveți gura uscata si aveți nevoie de apa! Știu ca este greu sa te împarți intre munca si creșterea copiilor, dar cei mici acum au nevoie de voi, cât sunt copii. Acum se consolidează relația ce poate fi cea mai frumoasa si armonioasa, acum puteți deveni si prieteni buni, nu doar să aveți relația părinți-copil. Si comunicarea ii ajuta pe copii enorm! Sa fie înțeleși si nu judecați, ascultați, supravegheați. Aseară, in timpul emisiunii, după difuzarea dramei celor doua tinere care s-au sinucis inpreuna, am primit si mesaje în care părinții spuneau ca nu au ce sa îi facă pruncului odată ce a ieșit pe usa, nu îl mai pot proteja! Nu pot sa cred așa ceva! Ba da. Copilul, dacă are dragoste si înțelegere acasă, nu accepta batjocura si umilința nimănui. Știe sa se despartă de cei care îl rănesc prin insulte și intimidări. Si parintele este obligat sa intervină, dacă vede ca acesta s-a transformat, nu mai comunica, nu mai zâmbește, dacă nu mai este el! Nu vreau sa cert pe nimeni, nu asta este scopul meu, vreau doar sa văd copiii in siguranța, fericiti. MAI este singura instituție care a pornit campania de combatere a consumului de droguri, dar nu este suficient! CSAT s-a întâlnit degeaba, liderii statului au eșuat. Nu exista informare, nu exista testare, nu exista o rețea de profesioniști gata sa răspundă solicitărilor de la școli sau părinți. Si dascălii tot un fel de părinți sunt, la școala este a doua lor casa! Implicare mai multă ar trebui, sa se comunice cu părinții absolut orice, ca evenimentele urate sa poată fi preîntâmpinate sau reparate din fașă. Bullying, consum de droguri, consum de alcool, violenta, sex si muzica cu mesaje otrăvite. Nu asta trebuie sa fie copilăria lor! Iubiți-va familia, si cea biologica si cea extinsă, și bucurați-va de tot ce aveți! Petreceți mai mult timp cu cei mici, cei dependenți de voi! Găsiți activități ce pot fi făcute împreuna, aceste momente de calitate vor fi amintiri ce vor fi combustibil in momentele de cumpăna! Bogățiile materiale le lăsam pe pământ, dar cele spirituale le luam cu noi in mormânt!

Cazul Pascu scoate în lumina reflectoarelor toată mizeria din sistemul de justiție. Am avut mari speranțe că moartea celor doi studenți nu va rămâne fără urmări și că pierderea Robertei și a lui Sebi va reprezenta un nou început pentru România. Am crezut și încă mai sper ca mai există oameni demni, care vor sa lupte pentru dreptate în tara aceasta sufocata de corupție, de pile, de mita. De barosani și beizadele cu multe milioane în conturi, care pot cumpăra orice, chiar și moartea. Și, cel mai cumplit este nu ca Vlad Pascu poate scăpa ieftin după ce a spulberat destinele a doi copii frumoși, deștepți și minunați. Cea mai mare nedreptate este că nici măcar în urna acestui caz nu se va schimba ceva în România. Drogurile ajung prea ușor la pruncii noștri, se vând în scoli și licee, la colt de strada, ba chiar și din mașina de politie. Este drept ca oamenii legii au anunțat „succese” în lupta cu traficanții care îndobitocesc noua generație, dar abia dacă au zgâriat suprafața acestui fenomen ucigător de suflete și care îngroapă națiunea. Unde sunt lorzii rețelelor care fac averi uriașe în timp ce ne mor copiii din cauza substanțelor interzise? Unde este dreptatea, dragi și iubiți telespectatori? Nicio pedeapsă, oricât de grea ar fi ea, nu ii mai poate aduce pe Roberta și Sebi înapoi. Nicio decizie a instantei nu poate șterge lacrimile părinților de îngeri, cărora nimic și nimeni, în afara de bunul Dumnezeu, nu le poate umple abisul din suflete. În acest an, la masa de Crăciun, scaunele copiilor lor vor fi goale. Mi-e greu, ca mamă, să pot pricepe dimensiunea acestei pierderi. Și ii mulțumesc Mântuitorului că pruncii mei sunt sănătoși, în viață. Că ii pot strânge în brate și ca ii pot săruta de noapte bună. Acum, părinții Robertei si ai lui Sebi, care și-au crescut cu nevoi și suferințe știute doar de ei copiii, pot spune „te iubesc” doar unor cruci reci. Unde este dreptatea? Unde? Nu mai închideti ochii, dragii mei. În locul lor puteau fi pruncii noștri. Iertându-i pe vinovati, ii condamnăn pe cei nevinovați. Iar moartea pândește la orice pas.

Generația tânără este copleșită de influente negative din toate părțile. Este sensibilă, copiii de azi cred ca li se cuvine orice, fără a da nimic în schimb. Dacă în vest noua generație este pierdută, în România încă o putem salva. Iar salvarea poate veni doar dacă ne apropiem de Dumnezeu. Tot Sfântul Ioan Gura de Aur spunea: sa ne uitam la morminte! Arată-mi rogu-te pe tatăl tau, arată-mi femeia ta. Cine este cel care a avut sub comanda lui armate, cel care a purtat diadema? Cel care a avut vestitorii? Cine este cel care pe unii i-a înjunghiat, pe alții i-a aruncat in temnița? Unde este cel care a ucis pe cine a dorit si a scăpat pe cel pe care a vrut? Nu văd nimic in afara de oase, pânza de păianjen si praf. Toate au devenit țărână! Toate sunt poveste, toate sunt vis si umbra, simpla istorisire si priveliște. Sau, mai degrabă, nici priveliște. Pentru ca priveliștea sta in chip, însă aici nici chipul nu îl vedem. Si măcar sa se fi oprit aici relele. Acum cinstea, desfătarea si strălucirea au devenit umbra, cuvinte. Cele care urmează acestora nu sunt nici umbra si nici cuvinte, ci rămân si se vor muta acolo, împreuna cu noi, si ne vor vădi pe toți. Acestea sunt: răpirile, lacomiile, desfranarile, adulterele, relele nenumărate. Acestea nu s-au schimbat în fum si in amintire, ci sunt scrise în ceruri si cuvintele si faptele. Cu ce ochi îl vom privi pe Hristos? Pentru că, dacă omul nu-l poate privi pe tatăl lui simțind ca a greșit împotriva aceluia, pe cel ce este in chip nemărginit mai blând decât parintele nostru cum îl vom fixa atunci? Cum vom suferi privirea Lui? Pentru ca ne vom arăta la judecată lui Hristos, unde se va face în chip amănunțit cercetarea tuturor. Așadar, iubiții mei, să trăim aici pentru viața cea veșinică și să facem tot ce ne stă în puteri ca să lăsăm, celor care vin după noi, o gradină mai frumoasă și înfloritoare decât cea primită spre moștenire. Sunt Alexandra Păcuraru și vă invit, ca de obicei, să ne dăm mâna cu demnitate pentru România suverană! 

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir