Operațiunea de lansare a lui Constantinescu și demisiile misterioase

Postat de pe 28 martie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

S-a iscat un mare scandal între Horia Constantinescu și directorul ANSVSA, a anunțat jurnalista Iosefina Pascal în emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM, prezentând care sunt strategiile electorale din spatele acestei altercații.

În emisiunea lui Victor Ciutacu, seara târziu, fostul șef al ANPC, Horia Constantinescu, și actualul director al ANSVSA se certau pe tema puilor colorați cu vopsea. O astfel de practică și altele similare se desfășoară deja de mult timp în România, iar subiectul a fost folosit pentru a se isca o ceartă între Constantinescu și directorul ANSVSA. Prin intermediul acestui scandal, Horia Constantinescu și-a anunțat candidatura la primăria Constanța din partea PSD.

Având în vedere că a existat un interes sporit al cetățenilor cu privire la tema alimentelor alterate sau nu prin fel de fel de proceduri, s-a profitat de oportunitate pentru a se lansa și informația politică a candidaturii lui Constantinescu la Constanța. Concomitent cu toate aceste informații, s-a aflat și despre demisia lui de la ANPC, despre care s-a crezut, în mod eronat, că a survenit în urma aplicării sancțiunilor unor entități comerciale prinse cu „puii vopsiți”. De fapt, Iosefina Pascal a subliniat că demisia era pregătită de dinainte, tocmai pentru că se pregătea și candidatura lui Constantinescu la Constanța.

Lamborghini Dumitrescu rămâne „penal”

Între timp, baronul „Lamborghini”, cum este numit ironic liberalul Iulian Dumitrescu, s-a trezit astăzi cu o decizie de prelungire a controlului judiciar. Comparând cazul lui Buzatu cu prezentul caz, observăm că justiția se aplică în mod discreționar, având în vedere că în dosarul lui Dumitrescu este vorba de un prejudiciu de cel puțin 3 ori mai mare decât șpaga luată de Buzatu. Mai grav este că liberalii își protejează cu îndârjire colegul, deși s-a demonstrat în nenumărate rânduri că este  un corupt notoriu.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background