ONU și UNICEF acuză crime de război în Gaza

Postat de pe 25 octombrie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

Iosefina Pascal a prezentat, în emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM, noile luări de poziție ale instituțiilor internaționale cu privire la conflictul în desfășurare din Orientul Mijlociu.

Ieri, Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a susținut un discurs prin care a reiterat aceleași idei pe care le-a exprimat chiar la începutul conflictului din Orientul Mijlociu. Printre altele, Antonio Guterres a declarat că atacurile Hamas-ului asupra Israelului nu au apărut din neant și că Israelul a încălcat legislația internațională, săvârșind crime de război. Presa a consemnat reacțiile dure ale Israelului în urma acestui al doilea discurs, arătând că statul guvernat de Netanyahu nu va mai elibera vize pentru oficialii ONU și cere chiar demisia Secretarului General al ONU.

UNICEF a publicat mai multe date șocante cu privire la atacurile Israelului în Gaza. UNICEF susține că „victimele, în special copiii uciși și mutilați în Gaza sunt o ’pată pe conștiința noastră colectivă’”. Rata deceselor și mutilării copiilor din Gaza este „pur și simplu uluitoare”, a spus directorul regional al UNICEF pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord, îndemnând ambele părți să convină asupra unei încetări imediate a focului și să permită ajutorul în enclavă. 2.360 de copii au fost uciși în Gaza și 5.364 au fost răniți, până în acest moment. Chiar ieri a avut loc cel mai puternic atac asupra Fâșiei Gaza de până acum, soldat cu peste 700 de civili omorâți, dintre care aproximativ 300 erau copii.

Și Crucea Roșie a vorbit despre masacrele din Orient, informațiile fiind preluate de către Observator News: „Ne îndreptăm spre cel mai negru scenariu”. Directorul „Crucea Roşie”, despre singura cale de salvare a civililor blocaţi în Gaza. Eliberarea ostaticilor este un proces nu doar greoi, ci şi foarte sensibil. Extragerea acestora din captivitate a fost intermediată de Crucea Roşie. Problema asigurării de ajutoare este, de asemenea, cât se poate de arzătoare. Numărul tirurilor cu ajutoare este limitat, cantităţile de hrană şi medicamente sunt insuficiente. Adrian Halpert, Directorul General al Crucii Roşii România, a declarat pentru Observator că „…e îmbucurător totuși faptul că, de exemplu, se amână operațiunea militară a Israelului în Gaza. Faptul că nu s-a întâmplat în primele zile, faptul că se vorbește acum de o nouă amânare este îmbucurător din acest punct de vedere, pentru că înseamnă că în subteran se poartă discuții intense, inclusiv în ceea ce privește eliberarea acestor ostatici. Deocamdată, sigur, au fost eliberați foarte puţini, însă speram că va continua acest lucru. Pe noi ne interesează, în cel mai mare grad, starea civililor”.

Întrebat despre eficiența și contribuția ajutoarelor umanitare trimise în Gaza, Adrian Halpert a spus că: „Înainte de începerea conflictului, intrau peste 200 de camioane cu ajutoare pe zi. Deci ceea ce se întâmplă acum este egal cu zero. Să spunem că un camion ar putea aduce ajutoare pentru 1.000 de oameni. Deci ce înseamnă 200 de camioane? 20.000 de oameni. În sudul Fâșiei Gaza, se află peste 1.200.000 de civili care au nevoie de lucruri de primă necesitate: alimente, apa, un acoperiș deasupra capului”. Acesta a avertizat că ne îndreptăm cu pași repezi către cel mai negru scenariu, anume că s-ar putea declanșa intervenția militară a Israelului, concomitent cu menținerea granițelor cu Egiptul închise. „Atunci toți acești civili despre care vorbim sunt, pur și simplu, prinși la mijloc, fară nicio posibilitate de scăpare. Situația ideala ar fi că statele din regiune, Israelul, Egiptul, supervizate, eventual, de ONU și de SUA, să ajungă la un acord pentru deschiderea permanentă a unui coridor umanitar prin care acești oameni să poată ieși din acea zonă. Organizațiile internaționale sunt pregătite. Se pot organiza tabere, tabere de corturi, sigur, provizorii pentru că acest lucru nu poate dura la infinit. Însă trebuie să li se permită, să ni se permită și noua, să li se permită tuturor colegilor noștri să facă aceste lucruri”.

Datele satelitului Copernicus arată cinci zone de intensă distrugere în Gaza. Bilanțul bombardamentelor israeliene indică 16.000 de case distruse și pagube la cel puțin 19 spitale. Organizația Mondială a Sănătății a documentat cel puțin 62 de atacuri asupra centrelor de sănătate până sâmbătă. Atacurile au provocat pagube la cel puțin 19 spitale. Șapte spitale din orașele din nordul Gazei și din orașul Gaza au fost nevoite să se închidă din cauza daunelor, a lipsei de electricitate sau a ordinelor de evacuare. De asemenea, au fost trase focuri de armă asupra a 23 de ambulanțe.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background