OMV plătește taxa de solidaritate în AUSTRIA – o nouă sfidare + manevră a Guvernului
Postat de Gold FM Radio pe 12 ianuarie 2023
Autor: Oana-Medeea Groza
În prima parte a emisiunii „Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM, Iosefina Pascal a anunțat cum o nouă sfidare se adaugă la lungul șir de nedreptăți împotriva României.
Companiile din afară care și-au desfășurat activitatea de bază în România în ultimii ani s-au bucurat de nenumărate beneficii și scutiri de taxe și impozite din partea guvernului. Ba mai mult decât atât, și-au repatriat profitul nesimțit obținut aici secătuind țara de resurse și materii prime.
„OMV-Petrom anunță că va plăti taxa de solidaritate impusă de UE, de 120 milioane de euro în Austria și nu în România! Compania anunță că în România nu îndeplinesc condițiile pentru a plăti această taxă. OMV a motivat refuzul de a plăti această taxă în România printr-un tertip ordinar, iar un funcționar de la guvern a ieșit public să spună acest lucru, însă e cam târziu deoarece chiar ei au lăsat această portiță pe care această compania o speculează acum pentru a ocoli plata”, a afirmat jurnalista.
Directiva europeană prevede că această contribuție de solidaritate este de 60% pentru ceea ce depășește cu mai mult de 20% media profiturilor pe ultimii 4 ani. Modul în care a fost concepută sau transpusă în lege această directivă europeană a fost greșit din start, procentele fiind cel puțin bizare. Companiile pot să-și regleze raportările de producție pe categorii de produse așa încât să nu depășească aceste limite și, deci, să nu plătească taxa. OMV Petrom trebuia să demareze de mult timp extracția de gaze naturale din Marea Neagră, dar a amânat această acțiune, a tergiversat pentru a nu depăși acea limită de la care ar fi fost obligat să plătească taxa.
Ministerul Finanțelor ne spune câți bani se preconizează a se colecta din această taxă de solidaritate avansând sume certe, aproximativ 4 miliarde lei, dar același Guvern și Parlamentul au fost incapabile să reglementeze acest domeniu, lăsând mari lacune în lege, căi de scăpare pentru companiile străine de la plata impozitelor și taxelor cuvenite României.
„Încă o dovadă că politrucii care ne conduc sunt niște slugoi. Am ajuns în asemenea situație, pe de o parte, din cauza tupeului și nesimțirii unor companii străine și, pe de altă parte, din cauza incompetenței și a lipsei de interes a statului român care acceptă și tolerează așa ceva. Mă miră anemia cetățenilor în fața acestor nenorociri care ni se întâmplă deja de atâția ani!”, a încheiat revoltată Iosefina Pascal.
Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro