Oficiali ucraineni și americani se vor întâlni în Elveția pentru a discuta planul de pace al SUA
Postat de Gold FM Radio pe 23 noiembrie 2025
Grupuri de oficiali americani și ucraineni urmează să se întâlnească, în curând, în Elveția pentru a discuta asupra „parametrilor” planului de pace propus de Statele Unite. Despre aceste lucru a anunțat pe rețelele de socializare șeful Consiliului de Securitate de la Kiev, Rustem Umerov.
„În zilele următoare, în Elveția vom lansa consultări între înalți oficiali ai Ucrainei și ai Statelor Unite privind posibilii parametri ai unui viitor acord de pace. Ucraina abordează acest proces cu o înțelegere clară a intereselor sale. Aceasta este o nouă etapă a dialogului care are loc în ultimele zile și care urmărește în primul rând armonizarea viziunii noastre asupra pașilor următori”, a scris Rustem Umerov, care a apreciat implicarea părții americane și disponibilitatea Washingtonului pentru o discuție substanțială.
Negocierile din Elveția au fost confirmate și de liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, care a anunțat deja că a semnat decretul privind componența delegației Ucrainei și a aprobat directivele relevante.
„Reprezentanții noștri știu cum să apere interesele naționale ale Ucrainei și ce anume este necesar pentru ca Rusia să nu comită o a treia invazie, încă o lovitură asupra Ucrainei – așa cum în trecut a repetat crime împotriva poporului nostru și împotriva altor popoare. Acum este vorba despre mult mai mult decât despre anumite puncte ale unui document sau altul. Trebuie să ne asigurăm că, nicăieri în Europa și în lume, nu se impune principiul potrivit căruia crimele împotriva oamenilor și a umanității, împotriva statelor și a națiunilor, pot primi vreo recompensă sau iertare. Adevărata pace se bazează întotdeauna pe securitate garantată și pe dreptate”, a declarat Zelenski.
Conform decretului, delegația va fi condusă de mâna dreaptă a lui Zelenski, șeful cancelariei prezidențiale, Andri Ermak, și îi va include, printre alții, pe Rustem Umerov, șefii serviciilor de securitate și informații și șeful Statului Major General.
Vineri, Zelenski a respins planul american de a pune capăt celor aproape patru ani de invazie rusă și a afirmat că va încerca să sugereze soluții alternative Washingtonului. Textul este privit cu îngrijorare la Kiev, deoarece reiterează mai multe cerințe majore formulate de Rusia.
sursă: ziua.md