Numărul morților din conflictul Israel-Gaza continuă să crească

Postat de pe 17 mai 2021

Autor: Iris Drăghicescu

Oficialii palestinieni din Gaza spun că duminica a fost ziua cu cele mai multe morți de când au început luptele actuale cu Israelul.

Peste 40 de persoane au fost ucise duminică în atacurile aeriene israeliene asupra teritoriului Fâșiei Gaza. Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres, a avertizat că lupte suplimentare ar putea duce regiunea într-o „criză inconturabilă”. El a rugat să se înceteze imediat violența „cu totul îngrozitoare”.

Hamas a lansat o serie de rachete către sudul Israelului. Atacurile aeriene israeliene au lovit o stradă aglomerată din Gaza duminică, după miezul nopții, provocând cel puțin trei clădiri să se prăbușească și zeci de morți. Milioane de israelieni s-au grăbit să ajungă la adăposturi. Palestinienii au încercat, de asemenea, să ia măsuri de precauție, dar în Fâșia Gaza densă și cu resurse slabe, mulți nu aveau unde să se ducă.

Un cetățean care a scăpat cu viață, Riyad Eshkuntana, a declarat pentru agenția de știri Reuters că și-a adormit fiicele într-o cameră a casei sale, pe care a considerat-o ca fiind cea mai îndepărtată de explozii. Doar una dintre fiicele sale, Suzy, în vârstă de șase ani, a supraviețuit nopții. Soția lui și alți trei copii au murit. „Am fugit să verific fetele”, a spus domnul Eshkuntana. „Soția mea s-a grăbit să ia fetele pentru a le scoate din cameră, apoi un al doilea atac aerian a lovit camera… Tavanul a fost distrus și eu am ajuns sub dărâmături”. După ce medicii i-au reunit pe tatăl cu fata sa, Riyad Eshkuntana i-a spus lui Suzy: „Iartă-mă, fiica mea. Ai țipat la mine să vin să te salvez, dar eu nu am putut veni”.

Numărul total al deceselor actual în Gaza este de aproximativ 192 de persoane, inclusiv 58 de copii și 34 de femei, cu 1.230 de răniți, potrivit ministerului sănătății din Hamas. Israelul spune că zeci de militanți sunt printre morți. „Motivul pentru care avem acest număr de victime este că Hamas atacă zonele civile”, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru radiodifuzorul american CBS.

Armata israeliană a declarat că a înregistrat cea mai mare concentrație de atacuri cu rachete de pe teritoriul său din ultima săptămână.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background