„Ne aflăm în mijlocul unui război hibrin în care Biserica este țintă” – Adrian Severin, despre cazul Episcopului Ambrozie

Postat de pe 2 decembrie 2021

Autor: Adrian Lambru

Fostul politician Adrian Severin a declarat în cadrul emisiunii “Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Gold FM că: „din punct de vedere tehnic, fapta nu avea importanța care să justifice începerea unor urmăriri penale”.

Adrian Severin face referire la mediatizatul caz al Episcopului Ambrozie pe numele căruia s-a dechis un dosar pentru presupusa infracțiune de de „comunicare de informații false”. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Întreaga declarație poate fi ascultată aici. (sursă: R3media TV)

„Episcopul Ambrozie a făcut niște afirmații critice, dar corecte. Sunt subiecte foarte dezbătute în media, iar într-o biserică cu relativ puțin oamei, raportat la dimensiinile poporului român, fapta nu are un efect major” – a specificat fostul politicain. „Ceea ce este de observat și de reținut este că ne aflăm în mijlocul unui război hibrin în care Biserica este țintă”.

Posibila cenzură politică a prelaților

Adrian Severin susține existența unei scrisori trimisă de către vârsfurile Bisericii Ortodoxe Române prin care prelații și ierarhii bisericii ar fi rugați să nu mai facă declarații politice. Episcopul Ambrozie ar fi pomnit ca un exemplu negativ.

Fostul politician nu este de acord cu ceea ce ar îndemna respectiva scrisoare, adăugând că „această mărturisirea Episcopului Ambrozie este foarte bine. Dumnealui își mărturisește credința, își mărturisește identitatea. Aceste a avut curajul să lupte pentru a apăra adevărul și omenia”.

A crede în certificat și a crede în Dumnezeu

Libertatea de exprimare a credinței ar fi liberă prin Constituție, conform lui Adrian Severin. „Este dreptul credincioșilor să creadă în Dumnezeu și să nu creadă în certificat. Cum ai putea să oprești un credincios să intre în biserică pentru că nu deține un certificat verde. Această discuție este o ticăloșie și o formă de presiune”.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background