Minciuna schimbărilor climatice și știrile false alarmiste

Postat de pe 19 iulie 2022

Autor: Adrian Lambru

Jurnalista Iosefina Pascal a declarat în cadrul emisiunii „Scamatoriile Iosefinei”, de la GOLD FM, că: „Minciunile apocaliptice privind schimbările climatice sunt ciclice. De zeci de ani suntem aburiți ba cu încălirea globală, ba cu era glacială. În tot acest timp, băieții deștepți care chiar distrug mediul înconjurător scapă basma curată”.

Temele schimbărilor climatice și a poluării planetare sunt foarte populare în ultima perioadă. Acestea sunt des promovate în spațiul mediatic internațional. Iosefina Pascal spune însă că acestea ar fi ciclice și că de decenii bune tot apar și dispar în presa mainstream. Recent, din cazua conflictului militar dintre Rusia și Ucraina, pe fondul crizei energetice, astfel de știri sunt împinse în față și oamenilor le este recomandat să economisească energie electrică, gaze, alimente și apă.

„Populația să sufere de foame și de frig în timp ce cea mai mare vină pentru poluare din acest moment este industria fabricării de armamente” – subliniază jurnalista. „Când băieții ăștia rămân fără subiecte, prezintă lumii un bau-bau. Este foarte simplu. La iarnă o să ne spună că este frig nu pentru că nu avem gaze pentru centrală sau pentru că nu avem curent pentru reșou, ci pentru că era glacială ne-a luat prin surprindere”.

 Energia verde vs industria de armament

De asemenea, Iosefina Pascal aduce în discuție și faptul că s-ar încerca distragerea atenției pentru ca cei care într-adevăr afectează mediul înconjurăror să nu pățească nimic. Aceasta spune că în presă se vorbește despre trecerea la energie ecologică, în timp ce în zonele urbane se mai defrișează un parc sau o zonă verde pentru a se mai construi încă un bloc.

 „În realitate, problemele ce țin de mediu se perpetuează în continuare. Pădurile României se rad în fiecare an. S-a mai auzit ceva de asta în ultima vreme? Alea merg înainte, iar oamenilor li se spune să îndure frigul pentru că încălzirea globală. La Forumul Economic Mondial am auzit numai de poluare, de energie verde, dar acolo guvernează chinezii, cei mai mari poluatori ai planetei. Mai ales acum, marile puteri de pe glob contribuie la degenerarea mediului prin industria de armament militar să susțină Ucraina, iar apoi este anunțată marea foamete” – a adăugat Iosefina Pascal.

Emisiunea “Scamatoriile Iosefinei”, moderată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 16. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România și pe noua platformă goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background