Marius Lulea (AUR): AUR solicită BNR echilibru în gestionarea masei monetare într-un an electoral

Postat de pe 5 februarie 2024

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a adresat luni, 5 februarie, guvernatorului Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, o scrisoare în cadrul căreia și-a exprimat îngrijorările cu privire la impactul pe care anul electoral 2024 îl va avea asupra situației economice a României.

Anul în curs aduce după sine o serie de schimbări deseori copleșitoare pentru statul român, dat fiind faptul că vorbim de un an electoral.

În acest context, prin Marius Lulea, prim-vicepreședinte, AUR și-a exprimat îngrijorarea referitoare la presiunea pusă asupra sistemului monetar și a transmis și pe această cale că nu își dorește sub nicio formă ca această presiune să se accentueze.

De asemenea, prim-vicepreședintele AUR a subliniat preocuparea față de volumul crescut al împrumuturilor asumate de statul român, cu scopul aparent de a acoperi costurile birocrației, fără a genera investiții semnificative în dezvoltarea economică reală. Această abordare ar putea conduce la presiuni inflaționiste și la diminuarea puterii de cumpărare a populației.

„Efectele negative ale acestei situații devin tot mai evidente, cu o scădere semnificativă a puterii de cumpărare a majorității populației. Într-un climat economic caracterizat de creșterea prețurilor, cetățenii resimt acum mai mult decât oricând dificultatea de a face față cheltuielilor de zi cu zi, punând presiuni suplimentare asupra nivelului de trai. Este crucial ca Banca Națională a României să acorde o atenție deosebită impactului inflației asupra păturilor sociale vulnerabile, cum sunt pensionarii. În contextul creșterii prețurilor, este esențial ca BNR să prioritizeze stabilitatea economică și bunăstarea cetățenilor”, a spus Marius Lulea în scrisoarea înaintată BNR.

Prim-vicepreședintele AUR a subliniat că partidul recunoaște „importanța crucială a Băncii Naționale a României în menținerea disciplinei financiare, stabilizarea nivelului prețurilor și asigurarea unui mediu de afaceri sănătos în țara noastră”.

„Într-un an electoral, suntem conștienți de provocările adiționale cu care se confruntă BNR, dar vă încurajăm să puneți interesele românilor și ale antreprenorilor în prim-planul deciziilor dumneavoastră, depășind considerațiile politice și electorale. Reiterăm încrederea noastră în capacitatea BNR de a gestiona aceste provocări cu responsabilitate și solicităm continuarea eforturilor pentru menținerea stabilității financiare în beneficiul întregii comunități economice din România”, i-a transmis Marius Dorin Lulea, prim-vicepreședintele AUR, Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background