Marius Ghilezan a analizat situația AUR, care apare acum responsabil de rămânerea la putere a sorosiștilor

Postat de pe 29 iunie 2026

Autor: Oana-Medeea Groza

Jurnalistul Marius Ghilezan a analizat, alături de moderatorul Cozmin Gușă, în emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, situația partidului AUR, care apare acum responsabil de rămânerea la putere a sorosiștilor.

AUR-ul apare, astăzi, ca fiind entitatea politică prin care bolojenisto-sorosistii s-au perpetuat la guvernare. „Trântirea ușii în nas” guvernului Veștea, în ultimul moment, de către AUR și, mai ales, de către liderul partidului, George Simion, a fost un joc indirect pentru menținerea lui Ilie Bolojan. Încercând să pătrundem în mintea lui George Simion, aflăm de la cei care au negociat cu liderul AUR că acesta s-a răzgândit în ultimele câteva ore înainte de vot, motivele putând avea legătură fie cu un șantaj, fie cu o cointeresare. Ca o consecință a acestui tip de joc pro-sorosisti, AUR-ul riscă să se scindeze. O parte din PNL (dizidenții dați afară) și o parte din AUR ar putea crea o platformă social-liberală. Totuși, jurnalistul Marius Ghilezan a subliniat faptul că, pe termen lung, opoziția frontală a lui Petrișor Peiu și a lui Dan Dungaciu ar putea aduce susținere în plus în perspectiva alegerilor din 2028.

Președintele Nicușor Dan a sugerat o coaliție PSD+PNL, care nu este posibilă, pentru că politicienii nu se mai suportă unii pe alții și au devenit total incompatibili. PNL, UDMR și USR nu pot propune o variantă de guvernare, fără să se consulte cu PSD-ul pe care îl disprețuiesc, și atunci este nevoie de AUR. Astfel, George Simion devine punctul nodal al unor viitoare guvernări.

Cearta dintre AUR și postul TV Realitatea Plus este descifrată de Marius Ghilezan drept o criză de sezon, care se va rezolva în timp, entitatea de presă neputând să dea cu piciorul la o colaborare fructuoasă și profitabilă cu partidul AUR. În legătură cu cearta dintre moderatoarea Anca Alexandrescu și „Voievodul” Călin Georgescu, Marius Ghilezan a remarcat faptul că jurnalista a fost cât se poate de condescendentă cu invitatul său; pe de altă parte, Călin Georgescu a comis impolitețea de a se certa cu un jurnalist, în direct. Agresivitatea „Voievodului” a dat de înțeles că acesta vrea să-și plătească niște polițe. Mai gravă este prostia postului TV de a impune o cenzură totală asupra posibilelor mesaje și comunicate ale lui Călin Georgescu, până când acesta își va cere scuze.  

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background