Marea Raționalizare! Măsuri halucinante în Lituania – urmează și în România

Postat de pe 12 octombrie 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, moderată de Iosefina Pascal, sunt trecute în revistă măsurile ciudate, restrictive adoptate de unele țări europene pe fondul crizelor actuale multiple.

Prețurile la alimente au crescut în Lituania cu 30% în ultimele luni, iar inflația a ajuns la 22,5%, cea mai mare inflație din Europa fiind în Estonia, 24,2%. Nici România nu e foarte departe, având o inflație de 16%, observă jurnalista. În Lituania, la acest indice al inflației măsura a fost aceea de a se introduce cartelele pentru alimente.

”Dacă Lituania, țară civilizată din Uniunea Europeană și care se luptă cu Putin a ajuns la raționalizare, ce ne așteaptă pe noi, în România, unde unele prețuri au crescut  chiar și cu 100%? Cred că vom ajunge la 20% inflație!”, spune Iosefina și probabil că ne va paște și pe noi raționalizarea anumitor alimente de bază. La noi, cartela de raționalizare a alimentelor este numită voucher social și este posibil ca acest sistem să se generalizeze. Posesorii unui astfel de voucher sunt limitați în privința categoriilor de produse pe care le pot cumpăra.

Prognoza privind prețurile, avansată de toți specialiștii, este sumbră – se așteaptă noi scumpiri de prețuri la toate produsele pe fondul adâncirii crizelor și a accentuării inflației.

„În Marea Britanie altfel stau câinii cu covrigi în coadă, fac și giumbușlucuri. Dar se pare că nu e așa. Prințul Charles al III-lea ar dori să raționalizeze curentul electric, să fie întrerupt 3 ore pe zi! Ai bani sau nu ai, ei tot îți taie curentul”. Această măsură poate fi extrem de gravă pentru populație dar și mai gravă pentru firme, care vor înregistra pierderi enorme. Britanicii au epuizat stocurile de haine groase, generatoare de curent și aparate de încălzit, speriați de măsurile halucinante care se încearcă a fi luate.

În Ucraina situația este încă și mai grea – ‘blackout‘ este cuvântul de ordine, sute de orașe și localități fiind în întuneric total pe perioade de zeci de ore!

Jurnalista se întreabă dacă acesta e viitorul omenirii și avertizează că ”vom mânca cât și cum ne va spune statul, ne vom încălzi, vom avea curent și vom circula cu mașinile cât și cum va spune statul”, intuind vremuri cel puțin îngrijorătoare.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background