Macron devine un președinte fără putere. Lovitură contra familiei Rothschild!

Postat de pe 11 iunie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Petru Romoșan a analizat situația explozivă din Franța, cu Macron aproape eliminat din jocurile de putere, prezentând consecințele internaționale.

În Franța, Emmanuel Macron a pierdut la o diferență de scor uriașă alegerile europarlamentare (14,6% față de 31,37% pentru Frontul Național/Rassemblement National, partidul lui Le Pen) și, printr-un exces comportamental, a semnat un document prin care convoacă alegeri anticipate, deși chiar el este într-o mare decădere. Toate aceste evenimente se petrec și în contextul în care Franța a fost una dintre țările cu propunerile cele mai belicoase, trimițând trupe și armament în Ucraina și arătându-se împotriva Rusiei în mod fățiș. Nimic nu-l obliga pe Macron să dizolve Parlamentul și să organizeze alegeri anticipate, programate pentru 30 iunie (primul tur) și 7 iulie (al doilea tur). E posibil chiar ca Emmanuel Macron să creadă că se poate folosi de ideea organizării Jocurilor Olimpice la Paris pentru a puncta electoral și pentru a câștiga simpatia și votul francezilor, ceea ce arată o gândire politică slabă și o naivitate șocantă la nivelul liderului unui stat atât de important în Europa.

O primă consecință a dizolvării Parlamentului în Franța este tocmai imposibilitatea legiferării trimiterii de trupe și de armament în Ucraina. Isteric și enervat de înfrângerea de la europarlamentare, Macron pare să vrea cu disperare să recâștige puterea și încrederea populară, lucru care nu se va întâmpla prea curând. Astfel, Franța intră într-o perioadă de mare instabilitate. Dacă se vor organiza alegerile anticipate, Macron va fi înlăturat de la putere. Aceasta este o veste bună, în contextul în care Emmanuel Macron forța intensificarea și extinderea războiului, și ar putea prevesti chiar apropierea păcii. Aceasta este și o lovitură împotriva familiei Rothschild, care îl manevra pe Macron.

Viitorul Europei depinde de viitorul NATO, iar NATO se îndreaptă înspre o înfrângere definitivă și dezastruoasă în Ucraina. Dacă NATO se va dezintegra (lucru foarte probabil în contextul actual, din cauza intensificării războiului și a descurajării unor negocieri de pace), va cădea și UE odată cu el. Nu este exclus ca europarlamentarii care au câștigat mandate în urma alegerilor de duminică să nu-și poată finaliza mandatele, din pricina dezintegrării UE.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background