Liviu Man, despre viitorul sumbru al României, fiind implicată în 2 războaie, în criză economică și condusă de cei mai slabi lideri politici din istorie!

Postat de pe 16 martie 2026

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Man a descris situația României după ce, în urma deciziei CSAT și a semnării parteneriatului strategic cu Ucraina, pare clar că suntem parte din două războaie, cel iranian și cel ucrainean, respectiv a prezentat stadiul curent al conflictului din Orientul Mijlociu și consecințele gravissime pentru economia lumii, numărătoarea inversă până la intrarea într-o criză uriașă.

Oficial, România este amenințată de Iran, momentan în plan juridic și politic, însă situația poate degenera oricând. Regimul din Iran consideră că decizia, dezbătută în CSAT și asumată de conducerea României, de a accepta implicarea în conflict alături de SUA și Israel este agresiune militară. Operațiunea din Iran a fost declanșată pe cont propriu de două state independente, SUA și Israel, ca un asalt neprovocat, și nu este nicidecum o acțiune a NATO. După ce Spania, Elveția și Italia au refuzat categoric să lase trupele americane să se folosească de teritoriul suveran al lor pentru a alimenta sub orice formă conflictul din Orient, iar alte state europene s-au arătat sceptice și circumspecte, numai România pare să se bage în seamă, la propriu, supunându-se americanilor și devenind o țintă pentru iranieni, pe gratis și nejustificat. Președintele american Donald Trump nu a făcut nicio declarație referitoare la alierea României cu SUA și Israelul în acest conflict, după ședința CSAT. Iranul deține, la momentul actual, șase tipuri de rachete cu care poate să lovească România, la o distanță cuprinsă între 1.500 și 2.500 km.

Iată care este contextul global în care România decide să ia parte la războiul din Orient: Iranul este o forță dezlănțuită, care nu a ezitat să distrugă cinci avioane-cisternă pe un aeroport din Arabia Saudită; avem o conducere deplorabilă, cea mai slabă din istorie, și o armată praf, dar și o economie pusă la pământ; am încheiat recent un parteneriat strategic cu Ucraina, angajându-ne să producem drone împreună cu ucrainenii, sărind astfel și în vizorul Rusiei. România este singura care a acceptat solicitarea anonimă dinspre SUA și Israel de a se alătura acțiunilor beligerante. Demersurile belicoase nu par să dea roade, Donald Trump apărând într-o situație disperată, în care amenință statele NATO cu un viitor sumbru dacă nu intervin să ajute la deblocarea Strâmtorii Ormuz; ba chiar președintele american a solicitat și sprijinul Chinei.


Ambasadorul Rusiei în România descrie Bucureștiul ca un viitor posibil țap ispășitor în conflictul dintre NATO și Rusia, în actualul context global complicat. Nu se prevede o încheiere a războiului din Ucraina, ceea ce readuce în prim-plan decizia Rusiei de a bloca ieșirea Ucrainei la Marea Neagră, prin cucerirea teritoriilor din această regiune. Succesul unui astfel de plan ne face vecini tereștrii cu Rusia, aduce „înghițirea” Transnistriei de către Rusia și anulează viabilitatea unui stat moldovenesc, care va fi absorbit ori de ruși, ori de români.

Mai periculoasă decât atacurile iraniene este radicalizarea rușilor, provocați de insistența României de a se alia și de a sprijini Ucraina, mai nou prin parteneriate strategice oficial asumate și prezentate public, semnate și nenegociate. Cât este Trump la putere, România este expusă total, pentru că riscăm să nu se activeze Articolul 5 al NATO dacă vreun obiectiv strategic militar de pe teritoriul nostru va deveni țintă a rușilor sau a altor armate. Și dacă nu suntem atacați de ruși sau iranieni, ne vom confrunta cu o scădere vertiginoasă a nivelului de trai în România!

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background