Klaus Iohannis ar fi din ce în ce mai puternic

Postat de pe 10 noiembrie 2021

Autor: Adrian Lambru

Jurnalistul și fostul senator Sorin Roșca Stănescu a declarat în cadrul emisiunii “Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Gold FM că: „Prin această alianță PSD-PNL, președintele Klaus Iohannis va fi protejat cu discreție de social-democrați”.

Sorin Roșca Stănescu este de părere că alianța politică dintre Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat pentru formarea noului Executiv ar veni în favoarea președintelui Klaus Iohannis: „Dacă se va forma un guvern puternic, cu o bază solidă, Iohannis nu va fi mai slab, ci din contră”.

Această înțelegere, despre care unii analiști politici susțin că este aranjată chiar de el, ar determina PSD să nu-i mai fie „ostil” președintelui, iar social-democrații nu ar mai avea motive să-l sancționeze sau chiar să participe la campania de suspendare.

„La nevoie, PSD-ul ar merge atât de departe încât să accepte anticonstituționalitatea numirii lui Nicolae Ciucă pentru postul de premier” – a adăugat jurnalistul. Generalul în rezervă Ciucă a mai fost desemnat o dată pentru postul de premier pe data de 21octombrie, iar cele 10 zile care i-au fost atribuite pentru alcătuirea unei formuli guvernamentale au expirat. O a două numire a acestuia ar fi contrară Constituției României.

„Stăpânul inelelor

Sorin Roșca Stănescu susține că prin această mișcare politică, Klaus Iohannis ar urma să dețină întreaga putere în raport cu Partidul Național Liberal: „Președintele va deveni Stăpânul Inelelor în PNL, chiar dacă ramura partidului ce-l susține pe Ludovic Orban i se împotrivește”.

Fragmentarea din cadrul liberalilor i-ar provoca neplăceri președintelui, conform jurnalistului. Însă marea partear ar urma să fie controlată în totalitate de Iohannis, acoperind gruparea Orban.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background