Ion Țiriac recunoaște c-a fost un turnător, dar “în folosul României”

Postat de pe 13 ianuarie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În cadrul emisiunii „Dincolo de propagandă” de la Radio Gold FM, Andrei Gușă a readus în discuție figura miliardarului Ion Țiriac, un om perseverent și încăpățânat de altfel, având în vedere că, deși a fost deconspirată colaborarea sa cu securitatea, el încearcă să găsească noi explicații și șiretlicuri pentru a ieși într-o lumină bună în final. Se pare că dezbaterile din presă referitoare la statutul său de turnător l-au deranjat teribil, drept pentru care a și avut o reacție vulcanică, în cadrul unui eveniment la care a participat și jurnalistul Marius Ghilezan. Acesta din urmă a relatat cum s-au petrecut lucrurile la fața locului, tensionate de contextul următor.
A fost publicat în exclusivitate pe Solid News documentul în care Ion Țiriac s-a angajat să colaboreze cu securitatea, hârtie semnată de el în anul 1963, sub pseudonimul Titi Ionescu. Pe 11 iulie s-ar împlini nici mai mult nici mai puțin de 60 de ani de colaborare cu securitatea. „Se pare că acesta este motivul pentru care Ion Țiriac este ridicat în slăvi pentru întoarcerea lui din Germania, ‘pentru a ajuta România’ (sic!), când este evident faptul că banii strânși la acel timp, împreună cu relația cu vechea securitate, făceau din România piața perfectă pentru Ion Țiriac. Să nu uităm faptul că Țiriac, sau ’Titi Ionescu’ dacă preferați, era un om înstărit la acel timp, dar adevărata avere a acumulat-o în România. Probabil că afilierea la vechea securitate este motivul pentru care Ion Țiriac ne este prezentat ca un mare campion în tenis, când este evident faptul că acesta a fost un tenismen mediocru, sau în cel mai bun caz un tenismen de calitate – niciun rezultat notabil la simplu, singurele rezultate notabile din cariera lui au fost la dublu, în postura de partener al marelui Ilie Năstase”, a scris Andrei Gușă în editorialul său postat pe Solid News, intitulat ‘Am priceput de ce e mereu la modă Țiriac, deși nu merită. E cel mai vechi securist în viață!’.
Vădit deranjat de faptul că dezvăluirea despre colaborarea sa cu securitatea a devenit rapid un subiect dezbătut în presă, Ion Țiriac a răbufnit astăzi în cadrul unui eveniment legat de prezentarea a două modele de Mercedes Pullman din anii ’60-’70. Întrucât a fost prezent la conferința menționată, care a avut loc chiar astăzi, jurnalistul Marius Ghilezan a venit cu noi detalii senzaționale de la fața locului. Ghilezan relatează că Ion Țiriac și-a ținut discursul despre sport, despre stadionul Dinamo ce urmează a fi construit în capitală și despre alte astfel de subiecte, până când editorialistul României Libere a ‘îndrăznit’ să-i perturbe liniștea cu o întrebare deranjantă: ce lideri occidentali a turnat la securitate? „Evident, Țiriac s-a enervat, pentru că era o acțiune de PR în care trebuia ridicat în slăvi muzeul său, care este un muzeu unic în România privind mașinile de epocă, și a răbufnit, susținând că toată lumea a turnat în România și că de pe urma turnătoriilor sale nu a murit nimeni”, a spus Marius Ghilezan. Ba, mai mult decât atât, miliardarul a susținut chiar că a făcut numai bine României, oferind ca exemplu faptul că a strâns bani pentru românii care au suferit în urma cutremurului din ’77, nedorind să mai dea detalii despre liderii străini și români pe care i-a turnat la Securitate, deși ieri a recunoscut turnătoriile despre câțiva lideri politici americani într-o declarație pentru gsp.ro.
Andrei Gușă, gazda emisiunii, a tras câteva concluzii în urma acestei discuții, afirmând că „Țiriac a fost deci turnător în folosul României, adică ar trebui să-i mulțumim pentru chestiunea aceasta, după cum zice domnia sa. Mai departe, în loc să construiască cea mai mare universitate din Europa, cum a promis, s-a hotărât să schimbe proiectul într-o piscină, un bazin olimpic. Mie mi se pare totuși ciudat că în loc să se justifice pentru chestiunea aceasta importantă care a fost devoalată, domnia sa zice că ar trebui să-i mulțumim”. În definitiv, afilierea la securitate pare să-i fi adus destul de multe beneficii lui Ion Țiriac, după cum a subliniat Andrei Gușă: a fost lăsat și ajutat să activeze pe piața bancară și de asigurări, deși nu are studii în domeniu, Fundația Țiriac a primit titlul de utilitate publică, dânsul activează și în afacerile imobiliare oferite de statul român, toate acestea în timp ce ne dă lecții de moralitate și patriotism, chiar dacă e departe de a fi un exemplu pentru români.
Emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, poate fi urmărită live în fiecare vineri începând cu ora 13 pe Facebook Radio Gold FM, dar și pe platforma goldtv.ro. Înregistrările integrale pot fi vizionate pe goldtv.ro, dar și pe pagina de Facebook a postului de radio, Radio Gold FM.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background