Ion Spânu: Topul europarlamentarilor: Terheș, Manda, Piperea și Sturdza. Negativ: Marinescu, Tudose, Voiculescu, Neamțu și Bogdan

Postat de pe 11 aprilie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Andrei Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Ion Spânu a analizat potențialul candidaților la europarlamentare, realizând un top al acestora: primii 3 cei mai buni și primii 3 cei mai slabi.

În topul personal al jurnalistului Ion Spânu, la categoria candidaților nepotriviți, pe locul 3 se situează Mihai Neamțu, care pătează reputația AUR-ului, un partid care a prins un asemenea avânt tocmai pentru că avea un suflu nou, suveranist, în politica românească. Motivul pentru care Ion Spânu nu este de acord cu actuala candidatură a lui Mihai Neamțu la europarlamentare este apropierea acestuia din trecut de Monica Macovei, Traian Băsescu  și alte astfel de personaje care au făcut mult rău României. Tot pe ultimul loc în acest top se poziționează și USR-istul Vlad Voiculescu, politician care are pretenția să reprezinte România în Parlamentul European după ce a fost implicat în mega-scandalul și mega-dosarul achiziției de vaccinuri din pandemie. Tot pe locul 3 este pus și Rareș Bogdan, din pricina ipocriziei sale nemărginite. Pe locul 2 se clasează Mihai Tudose, cu aroganța sa caracteristică, dar și cu arsenalul de glume răsuflate. Locul 1 în topul negativ îi este rezervat liberalului Marian-Jean Marinescu, cel care își face propagandă în țară pentru a-și păstra locul călduț din PE (menținut încă de la intrarea României în UE), lăsând impresia (falsă) că românii îl vor acolo.

În topul pozitiv, prima poziție este revendicată de Cristian Terheș de la AUR, urmată de locul 2 rezervat PSD-istului Claudiu Manda, care a recunoscut că procedura „comasarea” s-a făcut la ordin. Pe locul 3 se clasează Gheorghe Piperea și prințul Dimitrie Sturdza.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background