Ion Cristoiu: „Bătălia în PNL nu este pentru poziția de președinte de partid, ci pentru cea de premier”

Postat de pe 11 august 2021

Autor: Adrian Lambru

În cadrul emisiunii „Pastila lui Cristoiu”, de la Gold FM, jurnalistul a declarat că: „Prin declarația sa, Ludovic Orban a ridicat miza. Cursa se va da acum pentru funcția de prim-ministru”.

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a declarat luni seara la Digi24 că va demisiona din funcția de la Parlament dacă va pierde funcția de președinte al partidului la Congresul PNL din 25 septembrie. „Orban este sigur că va câștiga în mod zdrobitor” – susține Ion Cristoiu. „Totul este doar un truc electoral”.

„În acest fel, Ludovic Orban vrea să i convingă pe membrii PNL că dacă va pierde, și Florin Cîţu, la rândul lui, își va da demisia din funcția de premier. Evident, Orban va ocupa imediat funcția” – a adăugat jurnalistul.

„Adevăratul președinte al PNL e Emil Boc”

Ion Cristoiu este de părere că Ludovic Orban nu ar mai fi președintele PNL, iar premierul ar fi pus pe altcineva în funcțir, neoficial, până la congresul din septembrie. Această persoană ar fi Emil Boc, edilul de la Cluj,

„Ludovic Orban a propus recent pe cineva în funcția de secretar de stat la Ministerul de Externe. Florin Cîţu ar fi pus pe altcineva în această funcție. În acest caz, șeful partidului ar fi trebuit să convoace congresul să discute acest caz, dar nu a făcut asta pentru că nu mai are autoritate” – a justificat Ion Cristoiu. „Autoritate mai mare acum are Emil Boc, care are ambiții mari. Îl văd candidat la președinția României”.

Pastilele lui Ion Cristoiu sunt difuzate în fiecare dimineață pe frecvența 96,9 MHz la ora 7. Înregistrările pot fi urmărite integral pe pagina de Facebook Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background