Încă un semn de “recunoștință” de la Zelenski pentru România: Kievul nu permite cetățenia română românilor din Ucraina

Postat de pe 24 octombrie 2025

Germania, Polonia și Cehia vor fi primele țări cărora li se vor aplica prevederile noii legi a Ucrainei privind cetățenia multiplă, adoptată în iulie. România nu figurează încă pe listă, potrivit Pravda ucraineană citată de R3media:

“Volodimir Zelenski a spus care sunt țările la o întâlnire cu reprezentanții Congresului Mondial Ucrainean. Biroul președintelui a raportat că diaspora ucraineană și președintele au discutat aspecte legate de cetățenia multiplă.

Mecanismul va fi aplicat mai întâi Germaniei, Poloniei și Cehiei. Apoi, acesta ar urma să fie extins în Canada și Statele Unite. Cu alte cuvinte, va fi îndreptat mai mult către ucrainenii emigrați din cauza războiului, decât către minoritățile naționale din țară.

Zelenski a menționat că guvernul ucrainean va adopta în curând reglementările necesare privind cetățenia multiplă.

Acesta este un pas către o unitate și mai mare între ucrainenii din întreaga lume”, a scris Zelenski pe Twitter”, citat de R3media. Ministerul Afacerilor Externe din România nu a avut până acum nici o reacție.

Agerpres a publicat ieri informația că autoritățile ucrainene din Cernăuți închid 16 licee cu predare în limba română.

sursă: activenews.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background