Încă o capitală europeană interzice motoarele diesel și pe benzină

Postat de pe 27 iunie 2021

Încă o capitală europeană decide momentul în care va interzice motoarele diesel și pe benzină. Este vorba despre Bruxelles.

În cursa pentru a reduce poluarea și pentru a atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050, statele membre ale Uniunii Europene recurg la măsuri radicale. Guvernul regional a anunțat momentul în care, în capitala Belgiei, nu vor mai intra mașini cu motoare diesel și pe benzină. 2030 este momentul zero pentru șoferii care conduc mașini cu motoare diesel. Iar în 2035, nici cei care au mașini pe benzină nu vor mai avea acces. Tot atunci se va interzice utilizarea, în oraș, a vehiculelor care funcționează cu gaz petrolier lichefiat. Surprinzător, nici mașinile hibride nu vor mai intra în Bruxelles.

Interdicția se va aplica și scuterelor diesel din 2025. Cele cu motoare pe benzină sunt vizate începând cu anul 2028.

Potrivit Agenției pentru protecția mediului cu sediul la Bruxelles, 30% din emisiile totale de dioxid de carbon în zona capitalei sunt cauzate de transportul rutier. Această valoare nu a scăzut în ultimii 30 de ani. Cu aceste restricții, capitala belgiană ar putea atinge obiectivul de reducere a gazelor cu efect de seră în sectorul transporturilor cu până la 75% până în anul 2030.

Motoarele diesel și pe benzină interzise la Bruxelles, ajutor pentru posesorii de mașini electrice Guvernul de la Bruxelles va instala 20.000 de stații de încărcare în regiune și va investi, anul acesta, un miliard de euro în transportul public.

Belgia este printre cele nouă state membre UE care au cerut Comisiei Europene să stabilească data de la care va fi interzisă comercializarea autoturismelor cu motoare diesel și pe benzină. Noi standarde de poluare vor fi anunțate pe 14 iulie.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background