În SUA nu votează morții, ci sunt aleși. Biden zice că Elon Musk e agent străin

Postat de pe 10 noiembrie 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

„Devoalăm lucruri marca ‘noaptea minții‘”, spune Iosefina Pascal în emisiunea ei,  „Scamatoriile Iosefinei”, de la Radio Gold FM.

În SUA morții pot candida și chiar sunt aleși în Congres!

În România s-a vorbit de-a lungul timpului despre faptul că pe listele de vot au apărut nume de oameni care erau decedați, că unii au votat de mai multe ori și multe alte nereguli, dar vom vedea că și la acest capitol suntem surclasați. „Au fost și în SUA, la ultimele alegeri, o serie de bizarerii; au fost incendii, plicuri suspecte, acuzații de fraudă, dar cel mai interesant lucru este că în SUA morții sunt băgați în Congres!”, zice Iosefina Pascal.

În statul Pennsylvania au fost aleși doi politicieni în Camera Reprezentanților și s-a descoperit că sunt decedați după ce au câștigat alegerile. E extrem de ciudat: „Cum au strâns bani pentru campania lor dacă erau morți? Cum au mers ei în campania electorală? Poate la ei se pot vota legi în Congres din viața de dincolo de moarte, de pe lumea cealaltă!?”, comentează Iosefina ironic.

Probabil, pentru a candida la un post în Congresul american, trebuie să întrunești niște condiții, să semnezi niște acte, dar să fii viu, probabil nu e obligatoriu, o dovadă parțială fiind chiar actualul președinte, Joe Biden.

Elon Musk – omul lui Putin?

„Într-o conferință de presă, Joe Biden, răspunzând cu greu întrebării unui jurnalist, a afirmat că ‘nu știm dacă nu cumva Elon Musk colaborează cu guverne străine‘, adică este agent străin”, informează jurnalista.

Valeri Muksimov, Igor Muskovici sunt câteva dintre numele slave ale lui Elon Musk de pe conturile false de pe internet. „Mi-e greu să cred că Elon Musk ar fi agent străin, deoarece colaborează cu firma lui Peter Thiel care are contracte și este finanțată de CIA, cu contracte inclusiv cu Pentagonul”, afirmă Iosefina Pascal. „Poate Biden nu e corect informat, sau poate nu știe, sau poate că vrea să-l atenționeze pe Musk să nu mai ceară bani de la Pentagon pentru Starlink. Sau poate are legătură cu recenta preluare a Twitter, ori e tot o gafă din colecția lui Joe Biden. Cine mai știe ce e în mintea lui Joe Biden?”, încheie Iosefina.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background