Hunter Biden, primul fiu al unui preşedinte american în funcţie judecat şi condamnat penal

Postat de pe 12 iunie 2024

Fiul preşedintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost găsit vinovat, marţi, de un juriu din Willmington, statul Delaware, pentru că a minţit în legătură cu consumul de droguri cumpărându-şi astfel ilegal o armă, un verdict de care democraţii ar putea profita pentru a contracara afirmaţia lui Donald Trump privind sistemul judiciar al ţării care ar fi înrolat împotriva sa. Hunter Biden este primul fiu al unui preşedinte american în funcţie judecat şi condamnat penal.

Un juriu de la tribunalul federal din Wilmington, Delaware, fieful lui Jo Biden, l-a găsit vinovat pe Hunter Biden pentru toate cele trei capete de acuzare formulate împotriva sa, ceea ce îl face pe Hunter primul copil al unui preşedinte american în exerciţiu care a fost condamnat pentru o infracţiune, potrivit stiripesurse.

Un verdict al juriului – format din 12 membri – trebuie să fie unanim pentru fiecare acuzaţie, ceea ce s-a întâmplat după numai o zi de deliberări.

Procesul lui Hunter Biden a urmat condamnării penale din 30 mai a lui Donald Trump, primul fost preşedinte american găsit vinovat de o infracţiune şi contracandidatul republican al democratului Joe Biden la alegerile din 5 noiembrie. Trump, condamnat pentru 34 de capete de acuzare pentru falsificarea unor registre contabile pentru a acoperi un scandal sexual, îi acuză pe democraţi că au instrumentat acest dosar şi alte trei urmăriri penale cu care se mai confruntă pentru a-l împiedica să recâştige puterea în meciul de revanşă cu Joe Biden.

Democraţii din Congres au indicat cazurile, inclusiv urmărirea penală a lui Hunter Biden, ca o dovadă că Joe Biden nu foloseşte sistemul judiciar în scopuri politice sau personale, după ce săptămâna trecută a declarat că nu îşi va graţia fiul dacă va fi condamnat.

Cazul Hunter Biden a fost intentat de un procuror special al Departamentului de Justiţie al SUA, David Weiss, numit în timpul administraţiei lui Trump. Weiss l-a acuzat, de asemenea, pe Hunter Biden de trei infracţiuni grave şi şase infracţiuni fiscale minore în California, susţinând că nu a plătit impozite de 1,4 milioane de dolari între 2016 şi 2019, în timp ce a cheltuit milioane de dolari pe droguri, escorte, maşini exotice şi alte obiecte de mare valoare. Hunter Biden a pledat nevinovat la aceste acuzaţii. Un nou proces îl aşteaptă în data de 5 septembrie la Los Angeles.

Procesul din Delaware a inclus mărturii ale acuzării din partea fostei soţii, a fostei iubite şi a cumnatei lui Hunter Biden, care au oferit relatări directe despre spirala dependenţei sale în săptămânile dinainte şi după ce a cumpărat arma, în octombrie 2018. Procurorii au arătat, de asemenea, mesaje text, fotografii şi înregistrări bancare despre care au spus că arată că Hunter Biden era adânc afectat de dependenţă atunci când a cumpărat arma şi că a încălcat legea cu bună ştiinţă, răspunzând „nu” la întrebarea dacă este consumator de droguri pe un formular guvernamental de verificare.

Avocaţii lui Biden au încercat să demonstreze că acesta nu folosea droguri când a cumpărat arma şi că nu a avut intenţia de a înşela, deoarece nu se mai considera consumator de droguri atunci când a completat formularul.

Apărarea a chemat-o la bară pe fiica lui Hunter Biden, Naomi Biden, care a declarat că tatăl ei părea să se simtă bine atunci când l-a văzut cu puţin timp înainte şi după ce a cumpărat arma.

Biden riscă teoretic 15 până la 21 de luni de închisoare, dar experţii în drept spun că inculpaţii în cazuri similare primesc adesea sentinţe mai scurte şi este mai puţin probabil să fie încarceraţi dacă respectă termenii eliberării lor.

sursă: ziuanews.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background