condamnare
Doi foști miniștri ai Apărării din China, Wei Fenghe și Li Shangfu, au fost condamnați la pedeapsa cu moartea cu suspendarea executării pentru doi ani, într-un dosar de corupție care face parte din ampla campanie de epurări din armata chineză. Potrivit presei de stat chineze, sentința pronunțată de tribunalul militar înseamnă, în practică, că pedeapsa […]
Un cetățean francez, condamnat la moarte în 2010 pentru trafic de droguri, a fost executat în China, potrivit anunțului dat, sâmbătă, de Ministerul de Externe al Franței, care și-a exprimat „consternarea” cu privire la decizia autorităților chineze, relatează Mediafax. Chan Thao Phoumy, un cetățean francez în vârstă de 62 de ani născut în Laos, a […]
Un tribunal din Paris a condamnat zece persoane pentru hărțuirea și defăimarea primei doamne a Franței, Brigitte Macron, după ce acestea au răspândit în mod deliberat un fals conform căruia soția președintelui Emmanuel Macron s-ar fi născut bărbat. Instanța a stabilit că opt bărbați și două femei au difuzat în spațiul online informații mincinoase despre […]
Un cuplu gay din statul Georgia din SUA condamnat pentru abuz sexual agravat asupra celor doi fii adoptați ai lor, își va petrece restul vieții după gratii, scrie New York Post William și Zachary Zulock, în vârstă de 34 și 36 de ani, au fost condamnați săptămâna trecută la 100 de ani de închisoare fiecare fără posibilitatea eliberării condiționate, […]
David Bendels, editor și redactor-șef, din 2017, al revistei online alternative și patriotice Deutschland-Kurier, a fost condamnat recent pentru că a luat peste picior niște oficiali ai guvernului german. El a acordat un interviu platformei The European Conservative, pe care îl reproducem mai jos: Spuneți-mi câteva cuvinte despre Deutschland-Kurier. Deutschland-Kurier, fondată în 2017, este cea […]
Fondatorul companiei singaporeze Hin Leong Trading, miliardarul Lim Oon Kuin, a fost condamnat luni la 17 ani și jumătate de închisoare după ce a apelat la fraudă pentru a ascunde că pariul pe care l-a plasat pe autoritățile din China la începutul pandemiei de COVID-19 a fost unul profund neinspirat. Cunoscut în Singapore ca „O.K. […]
O tânără de 20 de ani din Hamburg, Germania, a fost trimisă la închisoare după ce a făcut remarci „de ură” față de un migrant care a fost implicat în violul în grup al unei adolescente. Între timp, opt din nouă dintre violatorii condamnați au scăpat fără închisoare. Femeia este doar una dintre cele 140 de persoane cercetate […]
Fiul preşedintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost găsit vinovat, marţi, de un juriu din Willmington, statul Delaware, pentru că a minţit în legătură cu consumul de droguri cumpărându-şi astfel ilegal o armă, un verdict de care democraţii ar putea profita pentru a contracara afirmaţia lui Donald Trump privind sistemul judiciar al ţării care ar […]
Reprezentantul Dean Phillips (D-MN) i-a cerut guvernatorului democrat din New York, Kathy Hochul, să îl grațieze pe fostul președinte Donald Trump în urma condamnării sale în procesul privind banii tăinuiți din Manhattan. Phillips, care a candidat la președinție în alegerile primare democrate și a fost învins de președintele Joe Biden, a susținut că verdictul de […]
Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, Iosefina Pascal a devoalat caracatița corupției din secțiile de poliție din România, prezentând cazuri distincte în care polițiștii au comis ilegalități grave. Un poliţist şi un fost jandarm au fost condamnați în Dolj pentru trafic de cocaină, primind câte șase ani de închisoare fiecare. Sentința nu este definitivă. […]