Horodniceanu e parte din rețeaua Kovesi-Coldea și are un comportament grobian, de tip “Portocală”

Postat de pe 9 mai 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a pus sub lupă scandalul Horodniceanu, procuror versus polițiști, arătând care pot fi interesele subterane ale celor ce susțin părțile implicate.

Daniel Horodniceanu a condus DIICOT-ul imediat după instalarea lui Klaus Iohannis la președinția țării. S-a dovedit ulterior că „Horrorniceanu” a fost împins la conducerea DIICOT-ului prin contribuția clubului Coldea-Kovesi. Magistrații ar trebui să constituie modele pentru întreaga societate, fiind primii chemați să respecte și să aplice legea.

„Modul în care s-a prezentat Daniel Horodniceanu în acest incident, din postura sa de președinte al CSM, îl descalifică și aruncă o lumină foarte proastă asupra întregului sistem de justiție, pentru că dacă un om cocoțat la vârful justiției și chiar apărat de Kovesi are un asemenea comportament, ne putem imagina ușor ce comportamente au ceilalți. Asta mi se pare extrem de grav și de aceea cred că presa și opinia publică vor să se facă dreptate”, a punctat Sorin Roșca Stănescu.

Daniel Horodniceanu, nemaiavând astăzi o funcție la vârful DIICOT, a făcut instrucție cu cei doi polițiști din Iași care l-au oprit în timp ce acesta circula cu mașina personală prin județ. Acesta este un comportament recurent al autorităților și al magistraților, care se cred Dumnezei pe pământ și cred că titlul pe care îl au le permite să facă orice, oricând, fără să suporte consecințe. Este grav și faptul că ai săi colegi de breaslă, cum este și Laura Codruța Kovesi (Horodniceanu făcând parte din grupul Kovesi-Coldea-Maior), i-au luat apărarea chiar dacă nu avea dreptate. S-a pornit un mecanism de apărare în toată regula, care a săpat după fel de fel de probe ca să-l scape pe Horodniceanu.

„Există un interes aici, dar există, și mai grav, un model de comportament, care e comun și pentru Kovesi. Să nu vorbim la timpul trecut despre acest grup extrem de periculos. Putem să vorbim ‘neliniștiți’ despre acest grup, și la timpul prezent, și la timpul viitor. Horodniceanu nu este nimic altceva decât o clonă bărbătească a lui Kovesi, la fel cum era și ‘Portocală’”, a concluzionat SRS.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background