Golden Hour cu Jessie: Paula Neacșu despre bioterapie, bioenergie și puterea autovindecării
Postat de Gold FM Radio pe 8 mai 2023
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Golden Hour cu Jessie”, moderată de Jessie Baneș la Radio Gold FM, psihoterapeuta Paula Neacșu a vorbit despre bioterapie și despre cum ne putem vindeca prin intermediul propriei noastre energii.
Bioterapia este una dintre științele care se ocupă cu terapia la nivel energetic. În momentul în care experimentăm un eveniment traumatizant, se produc schimbări și dezechilibre semnificative și la nivelul energiei noaste. Bioenergoterapia este terapia prin care, cu ajutorul mâinilor, însă fără o atingere directă, se modifică și se echilibrează câmpul energetic și aura. Această terapie poate fi complementară tratamentelor medicamentoase prescrise de medicii specialiști.
Unele organe sunt mai predispuse la a fi atinse de diverse boli, la dobândirea afecțiunilor contribuind și încărcătura emoțională care are un impact foarte intens asupra organismului, asupra corpului fizic al fiecăruia dintre noi. Atunci când oamenii experimentează tot felul de emoții cu vibrație joasă, cum sunt supărarea, frustrarea, neiertarea, furia, vinovăție, se produc dezechilibre somatice.
Nu este neapărat necesar să resimțim o durere concretă în corp pentru a ne da seama că centrii noștri energetici sunt dezechilibrați. Această lipsă a armoniei energetice interioare se poate manifesta și prin epuizare, oboseală extremă, lipsă de energie. Un sfat foarte bun pe care l-a oferit Paula Neacșu este utilizarea palmelor și folosirea puterii intenției. Trebuie pur și simplu să vă frecați palmele pentru a crea un câmp energetic și apoi să le țineți deasupra capului, gândindu-vă și vizualizând cum fluxul energetic se transmite din mâinile voastre către tot corpul, umplându-vă de energie.
Vindecarea depinde foarte mult și de voința pacientului de a lucra spre a trata cauzele care l-au îmbolnăvit, dar depinde și de gravitatea afecțiunii. Astfel că, dacă o problemă de sănătate persistă, este indicat să apelați la un medic specialist sau la un expert în energoterapie pentru a vă oferi un tratament adecvat și corespunzător. Prin bioenergoterapie pot fi tratate afecțiunile cardiovasculare, afecțiunile aparatului respirator și ale celui digestiv, insomnia, depresia ș.a. Tratamentul se realizează în mai multe ședințe, în funcție de gravitatea afecțiunilor și de longevitatea lor.
Foarte interesant este că bioenergoterapia poate fi efectuată și la distanță. Se poate lucra cu fotografia persoanei respective, și este nevoie de numele său și de locul în care se află, sau se pot face ședințe online. Este foarte important și consimțământul persoanei în cauză. Această transmitere de energie poate funcționa și în sens negativ, prin blesteme, spre exemplu, de aceea este esențial să fim foarte atenți la cuvintele pe care le rostim și la energia cu care le încărcăm. Similar se întâmplă și în cazul gândurilor.
Emisiunea „Golden Hour”, moderată de Jessie Baneș, se difuzează de luni până joi, de la ora 18, la Radio Gold FM, frecvența 96.9 Mhz. Înregistrările complete pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro