Ghilezan: Deciziile și discuțiile de la Davos vor modela desfășurările geopolitice în lumea occidentală în 2023

Postat de pe 16 ianuarie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

Jurnalistul Marius Ghilezan a analizat, în cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, posibilele decizii ale Forumului Economic Mondial care se desfășoară începând de azi în Elveția, cu participarea a peste 200 lideri politici din lume (preponderent occidentali, directorii FMI și OMC, din România Bogdan Aurescu, din Moldova Maia Sandu, etc.), șefi de servicii secrete (inclusiv ai FBI și CIA), directori ai celor mai mari corporații multinaționale.

Poate primul și cel mai important eveniment de anul acesta, situat pe axa transhumanismului, este întrunirea Forumului Economic Mondial, unde Klaus Schwab și-a chemat adepții din întreaga lume, lista de invitați fiind lungă și chiar surprinzătoare, printre nume figurând și Maia Sandu și Bogdan Aurescu.

Despre această întrunire de mare anvergură, Washington Times scria că: „șefii tuturor serviciilor secrete americane s-au dus să-și ia lumină, să ia manifeste comuniste din Davos și să asuprească poporul american”, după cum a precizat Marius Ghilezan. Cu alte cuvinte, pare că vor veni vremurile grele asupra Americii odată ce se dorește implantarea comunismului în țara (prezumtiv) cea mai democrată din lume.

În plus față de acest lucru, Klaus Schwab și-a stabilit ca obiectiv accelerarea globalizării. Acest Klaus Schwab, președintele Forumului Economic Mondial, s-a lăudat cu faptul că i-a avut ca învățăcei pe majoritatea liderilor occidentali de astăzi, fie ei miniștri sau chiar șefi de stat, pe lista de elevi care i-au trecut prin mâini putând să-i enumerăm pe: Trudeau, Macron, Putin, Liz Truss, Ursula von der Leyen. „În accepțiunea în care domnul acesta, Klaus Schwab, este un geambaș de viitori lideri politici, ne așteptăm ca dintre anumiți participanți de acolo unii să vină în fruntea viitoarelor guverne care se moșesc acum prin fel de fel de țări”, a punctat Cozmin Gușă, subliniind astfel că ideologiile lui Schwab vor fi diseminate în întreaga lume prin acești politicieni dresați.

„Klaus Schwab a prefigurat minunata lume nouă. Harari preconiza pentru 2050 omul nou, omul asistat de tehnologie și tot el demonstra în cărțile lui, ’21 de lecții pentru secolul XXI’, că viitorul va fi a decerebraților, a copiilor asistați de device-uri. Minunata lume nouă va fi cea a 5G-ului care nu va fi în slujba cetățeanului, ci pentru oprimarea sa. Libertățile umane vor fi pierdute”, a adăugat jurnalistul Marius Ghilezan, explicând astfel planul pe termen lung al stăpânului Klaus Schwab.

Rămâne de văzut ce decid cei prezenți la Davos și cum vor afecta deciziile lor întreaga lume, pentru că, cel puțin anul trecut, ce a propus Schwab s-a și realizat: reluarea comerțului de cereale cu Ucraina, sancționarea Rusiei, creșterea prețurilor la energie ș.a.m.d. Un singur beneficiu ar avea România în urma acestei mari întruniri, și anume că e posibil să se dorească unirea Republicii Moldova cu România pentru a se mări spațiul de securitate al NATO și al UE, însă acest succes ar fi întru totul umbrit dacă Maia Sandu ar fi împinsă în față drept candidat unionist la președinție.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background