Fuego: Pot să mă declar un om fericit, pentru că las în urmă arta și muzica mea

Postat de pe 15 septembrie 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Golden Hour”, moderată de Jessie Baneș, a fost invitat îndrăgitul artist Paul Surugiu Fuego pentru a prezenta cele mai noi proiecte ale sale și pentru a aduce o rază de speranță cu ajutorul sensibilității sale în aceste vremuri de restriște.

Pe 23 august, chiar de ziua sa, Paul Surugiu a lansat prima lui carte, intitulată „Confesiuni. Cu sufletul pe scena vieții”. Paul Surugiu își descrie cartea ca fiind o autobiografie a gândurilor sale, pentru că această carte cuprinde mari personalități ale României care au o semnificație aparte pentru artist. Fuego a decis să le mulțumească încă o dată oamenilor care l-au învățat de-a lungul vieții tainele meseriei sale și cum să rămână demn în această industrie prin faptul că i-a inclus în prima carte scrisă de el. Paul Surugiu precizează că e posibil să conceapă și un al doilea volum, tot în colaborare cu profesioniștii de la Editura Bookzone.

Pentru că este un artist complet, Paul Surugiu cochetează și cu pictura. În principal, îl pasionează florile și casele. Picturile sale s-au răspândit în întreaga Europă și au ajuns chiar și în SUA. Proiectul inițiat este unul caritabil, dorind să vină în sprijinul tinerilor artiști și în ajutorul artiștilor bolnavi. În cei 8 ani de când a fost demarat proiectul „Art by Fuego – Artă pentru Suflet”, Paul Surugiu a reușit să sprijine aproape 500 de artiști.

Pe data de 2 decembrie, Fuego pregătește un spectacol grandios la Sala Palatului în București, intitulat „Drag de România Noastră”, după numele emisiunii pe care o prezintă. Spectacolul se va realiza alături de orchestra fraților Vasile și Vitalie Advahov, artiști îndrăgiți și foarte populari la rândul lor. Concertul va dura 3 ore și vor participa invitați speciali, precum Irina Loghin, Angela Buciu, Mioara Velicu, Angelica Stoican și alții. Biletele s-au pus deja la vânzare pe multe platforme, precum IaBilet.ro, dar și la casieria de bilete a Sălii Palatului.

Emisiunea „Golden Hour”, moderată de Jessie, se difuzează de luni până joi, de la ora 18, la Radio Gold FM, frecvența 96.9 Mhz. Înregistrările complete pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe noua platformă goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background