Filozofia cenzurii înainte și după decembrie ’89

Postat de pe 10 august 2021

Autor: Adrian Lambru

Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a declarat în cadrul emisiunii “Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Gold FM că: “Nu o să înțeleg niciodată justificarea cenzurii. Progresul omenirii este imposibil fără dreptul de a spune orice prostie”.  

Jurnalistul în vârstă de 72 de ani consideră că oricine are dreptul să conteste orice. „Cine stabilește interesele comunității astăzi pe Facebook? ” – se întreabă Ion Cristoiu. „Cine stabilea interesele poporului în anii ’60, ’70, ’80? Doar niște cetățeni”.

„În anii 1990, dacă ai fi spus că Revoluția din decembrie 1989 a fost o lovitură de stat, ar fi fost ca și cum azi ai spune că virusul Covid19 nu există” – susține Ion Cristoiu. „Iți sare lumea în cap: Cum, dom’le să spui așa ceva? Au murit oameni! Dumneata ești nostalgic după Ceaușescu! De ce, în democrație, trebuie să cenzurăm informațiile dictatoriale? ”

„Este dreptul fiecărui om să se îndoiască de orice ”– a adăugat jurnalistul. „Inchiziția l-a cenzurat pe Galileo Galilei când spunea că Pământul e rotund și că se învârte în jurul Soarelui. Și iată unde am ajuns și ce știm astăzi”.

Presa – cea mai afectată de cenzură

Ion Cristoiu, în caliratea sa de publict, spune că presa a fost cea mai afectată de cenzură în timpul lui decembrie ’89. „Timp de câteva zile, toate ziarele așa-zis libere au fost mai cenzurate decât cele comuniste. Nu are cum ca jurnaliștii de atunci să fie atât de tâmpiți încât nu vedeau la un moment dubios ceva dubios. Eu unul vedeam foarte multe lucruri”.

„Apoi, de ce nu a scris nimeni, măcar până la jumătatea lui ianuarie, despre Ceaușescu că ar fi fost un mare conducător? Erau foarte mulți simpatizanți ai acestuia, dar au fost cenzurați din a scrie așa ceva”.

Globul de sticlă al lui Iohannis

Referitor la politica din zilele noastre, Ion Cristoiu este de părere că există persoane din această sferă de activitate care ar fi protejate de „spiritul critic” al presei. ”În jurul lui Iohannis este formată această bulă de sticlă. Aproape peste tot auzi că ^Domnul Iohannis este foarte bun, este mare, se plimbă cu bicicleta, nu e nicio problemă^”.

„Un talmeș-balmeș bine regizat”

Ultima carte publicată de jurnalistul Ion Cristoiu, „Decembrie 1989. Un talmeş-balmeş bine regizat”, împărțită în două volume, reunește marea majoritate a textelor scrise de autor, pe parcursul a trei decenii, despre evenimentele din decembrie 1989. La nici două luni de la căderea lui Ceauşescu, Ion Cristoiu punea la îndoială teza oficială a Revoluţiei, avansând termenul, azi consacrat și prin Rechizitoriul Parchetului General, de „Lovitură de stat”.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background