Există șanse ca Putin să dea un interviu în România?
Postat de Gold FM Radio pe 21 martie 2022
Autor: Vali Andronescu
Jurnalistul Marius Ghilezan a declarat în cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n Căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, faptul că: „i-am propus lui Valeri Kuzmin să-mi medieze un interviu cu Vladimir Putin”.
Valeri Kuzmin este ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Federației Ruse în România. A ocupat posturi la Ambasada URSS în Libia și în Tunisia și a mai ocupat posturi în centrala Ministerului Afacerilor Externe al URSS-ului.
Recent, Ghilezan a participat în calitate de jurnalist invitat în emisiune la un interviu cu Valeri Kuzmin, omul lui Putin, care a venit special la București pentru a vorbi despre evenimentele care se întâmplă în Ucraina.
Potrivit lui Marius Ghilezan, 10 ziariști ar fi refuzat să participe la interviul maraton cu Kuzmin. „Am acceptat din prima și am întrebat dacă aș putea face interviul cu spiritul lui Stalin”, a transmis jurnalistul.
Ce a discutat Ghilezan cu Kuzmin
Ghilezan se cunoaște cu ambasadorul Moscovei din 2017, după cum spune jurnalistul. „Era anul 2017 și, împreună cu directorul de la Rompress și de la Agerpress, Kuzmin ne-a făcut o lecție de propagandă și am spus stop”, a precizat Marius Ghilezan.
Jurnalistul ar fi schimbat subiectul și ar fi discutat despre România monarhică și despre lovitura de stat dată de bolșevici. „Am avut o dispută de câteva ore, băieții au spus că au înregistrat-o, sper că o să o pot auzi și eu la un moment dat”, a specificat jurnalistul.
„De data aceasta, Kuzmin nu a ieșit din paradigma propagandei”, a mai declarat Ghilezan. „Evident că, dacă tot am pus întrebări și nu am primit răspunsuri, i-am propus să-mi medieze un interviu cu Vladimir Putin”.
Ce s-a întâmplat în urma propunerii
După propunerea menționată anterior, Ghilezan ar fi fost sunat de consilierul de presă și i-ar fi fost transmis faptul că, în condițiile în care reușește să planifice o întâlnire la nivel înalt între Klaus Iohannis și Putin, îi va fi aranjat un interviu cu șeful de stat al Federației Ruse.
„Am spus că mă depășește condiția mea de simplu jurnalist și om care privește în jur. Nu sunt obișnuit să merg servit în viață, întotdeauna m-am documentat și așa mai departe”, a declarat Redactorul-Șef.
Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.