Exclusiv: Soția lui Godei, angajată la primarul Mucușor! Mafia transpartinică și manipularea maselor

Postat de pe 17 iulie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, Iosefina Pascal a continuat șirul dezvăluirilor-bombă despre cazul căminelor ororii din Voluntari, axându-se pe mafia transpartinică și pe devoalarea modului în care Nicușor Dan a primit moștenire o rețea de interlopi și corupți de la Firea, rețea pe care a folosit-o cu ipocrizie și fără remușcări.

Jurnalista a început prin a dezminți câteva dintre informațiile false care s-au strecurat în anchetele jurnaliștilor. Se pare că s-a spus în mod greșit că Ligia Enache a fondat ONG-ul „Sf. Gabriel cel Viteaz”, asociație de care depindea unul dintre căminele lui Ștefan Godei. Ligia Enache a devenit vice-președintele acelui ONG în anul 2021 și a părăsit acea funcție în februarie 2023, când Gabriela Firea l-a dat afară pe Godei de la cabinetul ei senatorial pentru că urma să explodeze actualul scandal. Asociația a fost de fapt fondată de Godei, împreună cu tatăl său și cu soția.

Partenera lui Ștefan Godei, Ecaterina Voicu, a fost angajată în 2017 șef de serviciu la o companie municipală din subordinea Gabrielei Firea, care atunci deținea funcția de primar general al capitalei. Este vorba despre Centrul de Tineret. Asta dovedește încă o dată că Firea a mințit cu nerușinare în legătură cu relația sa cu Godei și cu familia acestuia, negând orice legătură cu acest interlop  notoriu.

Nicușor Dan, pe de altă parte, și-a construit întreaga campanie din 2020 pe lozinca „jos mafia lui Firea!”. Interesant este că, odată ajuns primar, Nicușor Dan nu a scăpat de mafioții lui Firea, ci dimpotrivă: a păstrat-o pe soția lui Godei în același centru unde o numise Gabriela Firea șefă în 2017. În această famiglie mafiotă mai apar câteva personaje importante. A doua soră a Gabrielei Firea, Angelica Cobzaru, și soțul acesteia erau prezentați de către Nicușor Dan ca niște mafioți get-beget. Ceea ce a omis Nicușor Dan să spună odată ajuns în funcție este că l-a păstrat pe soțul mafiot al Angelicăi Cobzaru, iar acesta încă lucrează și conduce companii municipale intrate acum în subordinea lui Nicușor Dan.

Toate aceste detalii necunoscute și dezvăluite în exclusivitate de către jurnalista Iosefina Pascal demonstrează că există o înțelegere secretă între Gabriela Firea și Nicușor Dan. Nicușor Dan a preluat primăria, iar Gabriela Firea s-a ales cu o continuitate a mafiei pe care a construit-o chiar ea cu soțul ei, Pandele.

Alexandru Rafila, căruia i se cere insistent demisia, face valuri în politică, atacându-l pe Hubert Thuma, tovarășul lui Florentin Pandele și președintele Consiliului Județean Ilfov. Rafila a declarat că l-a sesizat pe Hubert Thuma cu privire la situația din azilele groazei încă din februarie și i-a cerut să ia măsuri, adică să închidă acele centre și să scoată bătrânii schingiuiți de acolo. Rafila susține că Hubert Thuma nu i-ar fi răspuns nici până în ziua de azi. Thuma a pasat vina către Budăi. Toți sunt vinovați, de la Pandele și Firea, și până la Rafila, care a știut despre ororile din azile, și până la Thuma, care, sesizat fiind, nu a acționat.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background