Este România subfinanțată?

Postat de pe 4 august 2021

Autor: Iris Drăghicescu

Subiectul discutat în emisiunea de astăzi a „Raportului despre economie”, cu Petrișor Peiu, a fost subfinanțarea.

„Guvernele noastre s-au plâns până în 2007 că nu au bani pentru investiții. În 2007, după intrarea în Uniunea Europeană, au apărut bani europeni pentru fondurile structurale și de investiții. Din aceste fonduri, două se referă explicit la infrastructura de transport: fondul de coeziune și fondul de dezvoltare regională”, a zis Petrișor Peiu.

Uniunea Europeană a alocat pentru investiții prin fondul de coeziune suma de 72 de miliarde de euro unui număr de 15 state. România beneficiază de a doua cea mai mare alocare: 7,7 miliarde de euro. Prima este alocarea pentru Polonia, cu 27,2 miliarde de euro.

State de două ori mai mici decât România, cum ar fi Ungaria și Republica Cehă beneficiază de sume comparabile cu cele ale României: 6,2; respectiv 7 miliarde de euro.

„Cum stăm cu absorbția acestor fonduri la zi? La finalul anului 2020, după șapte ani de la lansarea teoretică a programelor și cu trei ani înainte de încheierea exercițiului financiar, noi am cheltuit 45% din suma alocată. Cehia a cheltuit deja 65%, ungurii 63% și polonezii 55%”, a spus Peiu.

A doua sursă de finanțare pentru investiții, inclusiv în infrastructură, este fondul de dezvoltare regională, în sumă de 208 miliarde de euro. Este accesibil tuturor statelor membre. Aici România este al șaptelea cel mai mare beneficiar cu peste 13,5 miliarde de euro. Primul beneficiar este Polonia cu 41 de miliarde de euro. Cehilor li s-a alocat 17,5 miliarde de euro, 12,6 miliarde de euro.

„Ungaria și Cehia sunt fiecare dintre ele jumătate din România. Polonia este de 2 ori mai mare decât țara noastră după criteriul suprafeței și după criteriul populației”, a menționat Petrișor Peiu.

Emisiunea „Raport despre economie”, cu Petrișor Peiu, este difuzată pe frecvența 96,9 MHz, de luni până joi și poate fi găsită integral pe YouTube sau Facebook la Radio Gold FM.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background