Dublul standard ca abordare oficială pe timp de război

Postat de pe 22 martie 2022

Autor: Andrei Gușă

BBC: „Este foarte emoționant pentru mine, pentru că văd oameni albi, cu ochi albaștri, care sunt omorâți.” CBS News: „Ucraina nu este un loc ca … Irak sau Afganistan. Este un loc relativ civilizat, relativ european.” BFM TV: „Suntem in secolul 21, suntem într-un oraș european, și zboară prin aer rachete, de parcă am fi in Irak. (…) Aceștia nu sunt refugiați din Siria, sunt refugiați din Ucraina. Sunt creștini, sunt albi, sunt foarte similari cu noi.” The Telegraph: „Seamănă atât de mult cu noi, și asta face invazia să ne pară foarte șocantă. Ucraina este o țară europeană, vorbim de oameni care urmăresc Netflix și au conturi de Instagram.” Acestea sunt pozițiile unor jurnaliști care lucrează la aceste trusturi media. Trusturi din spațiul euro-atlantic, care au in spate istorie și audiență cât Casa Poporului. Trusturi care, nu-i așa, fac parte din lista de surse oficiale, de încredere, care sunt atât de recomandate de CNA. Atât de recomandate, încât opiniile diferite decât cele împărtășite de  ele sunt aproape scoase în afara legii. Zic aproape, întrucât cei care le împărtășesc sunt deocamdată doar amendați, nu și pedepsiți cu închisoarea. Deocamdată! Păi nu vă supărați, dar ce am citit eu aici nu se poate numi decât într-un singur fel – rasism. Cum adică să fie – sursa oficială – emoționată din cauza faptului că oamenii omorâți sunt albi și au ochi albaștri? Parcă l-am auzit pe Hitler. Cum să fie un argument oficial pentru explicarea gravității situației, faptul că refugiații nu sunt sirieni, ci sunt creștini, albi, foarte similari cu noi? Păi nu zice Declarația Fundamentală a Drepturilor Omului, Articolul 1, că Toate ființele umane se nasc egale în demnitate și în drepturi?Nu în baza acestei declarații, lumea occidentală și în special americanii, au protejat lumea a treia de talibani? Sau de guvernul islamic, așa cum s-a întâmplat în Siria? Război civil în urma căruia 2.5 milioane de sirieni au emigrat în Europa. Eu personal credeam că etnicii sirieni din Europa, sunt egali cu noi. Sau cel puțin, asta era argumentul pentru care țările europene trebuiau să-și deschidă granițele. Dar se pare că nu sunt egali cu noi, pentru că nu sunt albi și nu au ochi albaștri. Cel puțin, așa ne zic sursele oficiale.

Toți suntem egali in fața lui Dumnezeu

Biblia ne spune că toți suntem egali în fața lui Dumnezeu. Dar, se pare că aceasta nu mai poate fi considerată sursă oficială. De ce spun asta? Păi, haideți să vedem. Spre exemplu, un bărbat britanic care a vrut să se înroleze în război, de partea Ucraineană (fapt care, apropo, este ilegal), a relatat cum Ucrainenii afișează trupurile rușilor morți, ca avertisment.https://news.sky.com/story/ukraine-briton-who-travelled-to-warzone-to-join-military-fight-against-russia-leaves-over-suicide-mission-fears-12566254 Toate sursele oficiale consideră acest lucru ca fiind in regula. Poate că oamenii aceia aveau dreptul la o înmormântare creștinească. Nu comentez, judecă fiecare pentru el. Dar lucrurile nu se opresc aici. Șeful Unității Medicale Mobile ucrainene, relata acum câteva zile la o televiziune autohtonă că – prizonierii ruși sunt castrați. Persoanele din platou s-au albit la față. La o zi după ce a relatat aceste abominații, a făcut o postare pe Facebook și a zis că era „emoționat”. Mai departe, Ucrainei îi este permis să folosească un soft avansat de inteligență artificială, care este ilegal. Este vorba de Clearview, care folosește la recunoașterea facială a soldaților ruși infilrtați în orașe, precum și a soldaților căzuți victimă. Compania privată americană și-a oferit serviciile în urmă cu câteva zile, iar guvernul ucrainean ar fi acceptat, scrie Reuters. Interesant este că aceeași companie a fost sancționată cu 5 zile în urmă de Italia, cu 17 milioane de euro amendă, pentru faptul că recolta date despre cetățenii țării fără să respecte regulile GDPR. Mai mulți critici ai companiei spun că softul ar putea să dea rateuri în identificarea corectă a soldaților ruși. În plus, există îngrijorări privind încălcarea Convenției de la Geneva, scrie ABC. Ceea ce încerc să subliniez, este faptul că asistăm la un dublu standard, regizat de lumea occidentală într-un mod cât se poate de grosolan. Toată lumea înțelege faptul că Rusia este agresorul, și că trebuie judecați ca niște criminali de război. Totuși, în viață nu este totul în nuanțe de alb și negru. Oare afișarea trupurilor soldaților ruși morți, ca intimidare, este un lucru bun? Oare este obligatoriu să fim de acord cu castrarea soldaților ruși? Condamnăm Rusia. Întrebarea este de ce suntem obligați să iubim atât de mult Ucraina? Și de către cine?

Zelenski, lăudat pentru exercitarea cenzurii

Președintele ucrainean Zelenski a semnat un decret care reunește toate canalele naționale de televiziune într-o singură platformă, invocând importanța unei politici unificate de informare. Fapt lăudat în presa internațională. De fapt, cam tot ceea ce face Zelenski este lăudat de sursele oficiale. Deci cenzura devine, oficial, un lucru bun, iar tortura devine, neoficial, tot un lucru bun. Pentru că nicio sursă oficială nu a condamnat-o, nu-i așa? Interesant. Pe internet, circulă un video din Ucraina, unde câteva profesoare roagă disperate soldații ucraineni să își mute obuzele din vecinătatea școlii unde profesează. Pentru că, dacă nu, această școală devine automat o țintă pentru armata rusă. Nu știu dacă soldații fac bine sau rău. Cert este faptul că video-ul nu a apărut pe platforma unificată a televiziunilor ucrainene, deci nu este sursă oficială. Cenzura rusească este rea, dar cenzura occidentală este bună. Curat, murdar.

Ce face România?

România, ca de obicei, urmărește orice interes, doar cel național nu. Așa suntem noi, nu-i așa? Buni la suflet și darnici. În niciun caz proști. Sunt notorii cazurile de refugiați ucraineni care ne-au trecut granița cu sume exorbitante de bani nedeclarați. Este de notorietate cazul refugiatului care ne-a trecut granița cu o mitralieră, iar poliția nu îl mai găsește. Circulă informația că mita pentru vameși se situează undeva între 2.000 și 5.000 de euro. Zvonuri. Că prea s-au îmbogățit doar centrele de testare Covid și fabricile de măști în ultimii ani. Între timp, românii stau la coadă să intre în propria țară, pentru verificări. Ucrainenii, nu-i așa, au prioritate. Unii primari au mers chiar mai departe, și au arborat steagul ucrainean, în locul celui românesc. Foarte departe. Atât de departe, încât riscă închisoare de la 1 la 3 ani, conform legii nr. 75/1994. Poliția nu s-a autosesizat, deocamdată. Mai departe, deputatul USR, Viorel Băltățeanu, cu jurisdicția în Cluj, solicită amplasarea indicatoarelor rutiere bilingve în limba română și ucraineana. Probabil că acesta a uitat faptul că românii l-au votat ca să reprezinte drepturile și interesele lor, nu ale altui popor. Cu siguranță, a uitat și legea, pentru că, conform legii administrației publice, poți amplasa indicatoare bilingve doar dacă minoritatea reprezintă cel puțin 20% din populația locală. Tot ce putem spera este că ne va ajuta Dumnezeu să trecem cu bine, ca gâsca prin apă, prin această tragedie care se petrece în Ucraina. Si că, într-o bună zi ne va lumina, să alegem conducători care își iubesc țara și care au tăria să pună interesul național pe primul loc. Doamne Ajută!

P.S. Apropo de laboratoarele de arme biologice de pe teritoriul Ucrainei, finanțate de Statele Unite ale Americii. Nu pot să nu îmi amintesc cum, în filmele cu Agentul 007 din perioada războiului rece, rușii erau cei care finanțau aceste arme de distrugere in masă, iar James Bond era salvatorul.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background