Cum copiază unii membri ai comunității LGBT modelul evreiesc?

Postat de pe 14 august 2021

Autor: Adrian Lambru

Adriana Bahmuțeanu, jurnalistă și prezentatoare de televiziune, a declarat în cadrul emisiunii “Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Gold FM că: „Unii membri ai comunității LGBT își doresc mult prea multe privilegii, în raport cu noi, majoritatea”.

Adriana Bahmuțeanu vede o corelare între activitățile unor membrii ai comunității LGBT și modelul evreiesc de după Al Doilea Război Mondial: „Unii dintre acești indivizi sunt foarte activi și susțin că au fost discriminați și-și cer drepturile foarte bine și doresc mai multe privilegii pentru comunitatea lor. Au învățat din istoria holocaustului. Evreii au pătimit foarte mult în Al Doilea Război Mondial, iar după aceea, după ce acest popor a renăscut, toată Planeta a sărit în ajutorarea lor, le-a susținut cauza”.

„Se copiază acest model și pentru comunitatea LGBT, dar haideți, totuși, să nu comparăm cele două situații. Una a fost tragedia holocaustului și alta este comunitatea LGBT” – susține jurnalista. „Unii se victimizează foarte mult, zic că pătimesc, că suferă, că râde lumea de ei pe stradă și așa mai departe. Hai să ne compătimească tot mapamondul, hai să ne mai punem o lege, hai să ne mai punem un amaendament, să mai facem o paradă, să ne mai dea ăștia niște bani pentru a trăi liber. Ei trăiesc foarte liber”.

Prezentatoarea de televiziune susține că și ea, în calitate de persoană publică, a întâmpinat probleme: „Și eu, ca figură cunoscută în România, am parte de situații neplăcute: mă mai înjură lumea pe stradă, mai zic una alta. Un individ odată mi-a aruncat o sticlă de plastic în mașină pentru a mă lovi. Ce să fac acum? Să cer securitatea după mine?”

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background