Cu un pas mai aproape de federalizarea UE. Ce spun țările membre?

Postat de pe 31 august 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal la Radio Gold FM, jurnalista prezintă, de această dată, noile ‘scamatorii‘ ale Uniunii Europene. Se pare că se dorește ca Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană, să ia decizii legate de politica externă și de cea fiscală pentru toate statele membre, în bloc.

Iosefina Pascal a anticipat cu mai mult timp în urmă că este posibil ca în viitorul apropiat să se dorească implementarea unui guvern european, acest lucru implicând Comisia Europeană ca un actor decisiv în guvernarea statelor membre UE.

Prin această măsură se dorește ca Parlamentul European să aibă din ce în ce mai puține pârghii, adică o importanță diminuată. Parlamentul este, totuși, format din aleși ai popoarelor, din reprezentanții statelor. Implicit, se dorește să crească importanța membrilor Comisiei Europene în defavoarea aleșilor propriu-ziși ai țărilor din UE.

Germania, promotor al federalizării UE

Iată că Germania vine cu o propunere într-o notă similară, sugerând ca UE, prin Comisia Europeană, să ia deciziile legate de politica externă și fiscalitate, cu majoritate în loc de unanimitate. Iosefina Pascal susține că astfel de implementări nu ar funcționa și nu sunt deloc bine gândite. Ea declară că: „nu poți să judeci politica externă a UE doar ca bloc și să ignori individual nevoile unei țări, gradul de corupție, gradul de diplomație sau relațiile internaționale”.

Ca să uniformizezi politica externă la nivelul blocului european, este nevoie ca toate țările membre să renunțe la suveranitate și să se creeze un fel de stat federal format din mai multe state locale. Iosefina subliniază că e posibil ca exact acest lucru să fie vizat: federalizarea Uniunii Europene.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background