Consevatorii intenționează să reintroducă armata obligatorie în UK, dacă vor câștiga alegerile

Postat de pe 27 mai 2024

Premierul conservator britanic Rishi Sunak a anunțat că va reintroduce armata obligatorie la vârsta de 18 ani, dacă partidul Conservator va câștiga alegerile legislative din 4 iulie, relatează AFP.

”Voi introduce un nou model de serviciu naţional, în vederea creării unui obiectiv comun în rândul tinerilor noştri şi unei sentiment reînnoit de mândrie a ţării noastre”, a transmis premierul Sunak într-un comunicatul publicat sâmbătă seară, 25 mai.

Din punctul său de vedere acest lucru ar urma să permită unirea ţării în contextul în care lumea este ”tot mai incertă”.

În Marea Britanie serviciul militar a fost obligatoriu din 1947 şi până în 1960, bărbaţii cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani fiind obligaţi să se înroleze timp de 18 luni.

Tinerii în vârstă de 18 ani ar urma să aleagă ”între un stagiu de 12 luni cu normă întreagă în rândul forţelor armate sau un weekend pe lună, timp de un an, de voluntariat în cadrul comunităţii lor”, precizează Partidul Conservator.

Conservatorii îl acuză pe liderul opoziţiei laburiste Keir Starmer, cel care va deveni premier dacă Partidul Laburist va câștiga alegerile, că „nu are nici convingerea, nici curajul şi nici planul necesar să navigheze într-o lume tot mai incertă”.

Ministrul britanic de Interne James Cleverly a susținut că tinerii care nu vor să participe la serviciul militar naţional nu vor fi sancţionaţi penal și nu vor face închisoare.

Campania electorală este în plină desfășurare, după ce Rishi Sunak a convocat alegeri legislative la 4 iulie. Opoziţia laburistă este creditată favorită în sondaje, cu un avans de aproximativ 20% în fața conservatorilor, aflați la putere de 14 ani.

sursă: AFP.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background