Comaroni: Simona Halep reintră în joc, dar (auto)distrusă și în căutare de bani!

Postat de pe 6 martie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Bogdan Comaroni a vorbit despre scandalul Halep la final, care au fost dedesubturile și care sunt concluziile finale.

TAS a decis reducerea suspendării pentru Simona Halep, de la 4 ani, cum se hotărâse inițial, la doar 9 luni. Această hotărâre a fost luată în urma sesizării unor discrepanțe mari în studiile și declarațiile doctorului Eichner, angajat de ITIA. Specialistul s-ar fi contrazis singur cu privire la doza de Roxadustat prezentă în organismul sportivei şi TAS a stabilit că e foarte posibil ca acesta să se fi înșelat pe deplin privind respingerea ideii contaminării.

Jurnalistul Bogdan Comaroni a dezvăluit că Simona Halep a dat în judecată atât compania farmaceutică de la care se aproviziona cu suplimente, dar și că sportiva ar vrea să obțină despăgubiri și pentru faptul că i-a fost interzis de către ITIA să joace pentru un timp mai îndelungat, pierzând 10 luni de posibilă activitate sportivă pe nedrept. Regulile WTA presupun un anumit barem de calculare a punctajului unei sportive, acesta resetându-se o dată la un an. Pentru că a fost exclusă atât de mult timp, Simona Halep nu a mai acumulat puncte, ceea ce îi reduce drastic șansele de a participa la turnee mari.

Problema Simonei Halep este tocmai faptul că, deși acum poate reintra în circuit și poate juca, ceea ce reprezintă un succes important, nu mai poate participa în turnee decât cu invitație, nu i s-a șters din „cazier” eticheta de sportiv dopat, cariera ei este trecută de momentul apogeului (caz în care intervine și vârsta) și are cheltuieli uriașe pe care nu le poate susține momentan. Cu siguranță îi va fi întârziată reintegrarea în sistem și de lipsa de pregătire și de nevoia de antrenament.

Bogdan Comaroni a subliniat, cu părere de rău, că Simona Halep și-a atras singură tot acest necaz, prin deciziile neinspirate, legate în special de schimbarea antrenorului și a echipei ce o susținea. Jurnalistul este de părere că Simona Halep se află într-o situație delicată și că nu va avea sorți de izbândă în ceea ce privește obținerea de despăgubiri.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background