Comandor dr. Ioan Damaschin: „Percepția că România este departe de competiția din zona arctică este total greșită”

Postat de pe 9 martie 2021

Invitat în cadrul emisiunii „Lumea-i cum este”, de la Gold FM, comandor dr. Ioan Damaschin, specialist în marină, cercetător, publicist și profesor, a detaliat implicațiile actualei competiții, cu accente economice, sociale și geopolitice din zona arctică. „Bătălia pentru Arctica nu se referă la o bătălie în sensul clasic al acestui termen. Nu este o bătălie între două state sau grupuri de state. Este o bătălie care privește și angrenează, mai mult sau mai puțin, majoritatea țărilor lumii. Aceasta deoarece modul în care este afectat acest continent arctic are repercusiuni asupra întregului glob pământesc, cu tot ceea ce înseamnă viață – populație, floră, faună, alte pericole imediate sau mai depărtate în timp etc”, a spus Ioan Damaschin, la Gold FM.

În ce privește percepția României vizavi de aceste evoluții, ca parte a blocului comunitar, comandor Ioan Damaschin a punctat faptul că „România se află prinsă în prezent, sigur și în viitor, în această Bătălie Arctică. Nu în folosul exclusiv al acestei regiuni, ci în folosul nostru, al tuturor celor care, într-un fel sau altul, resimțim efectele fenomenelor legate de încălzirea globală. România este azi țară europeană, cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din acest statut, iar UE este implicată direct în menținerea unui echilibru climatic la nivel global.

Din păcate, nu avem motive să ne lăudăm în acest domeniu. Paralela 45 grade nord, aflată la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord, traversează România în zona Ploiești. Cei neavizați ar putea să-și dea cu părerea că ne aflăm la o distanță confortabilă față de regiunea arctică și ceea ce se întâmplă la Polul Nord nu-i afectează pe români. Aceasta înseamnă că pentru ei subiectul nu reprezintă un centru de interes. Părerea aceasta este total greșită”.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background