Cine este adevăratul proprietar al Ambasadei SUA din București?

Postat de pe 22 mai 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” difuzată la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a oferit o informație de ultimă oră: s-a aflat identitatea reală a proprietarului Ambasadei SUA la București!

Probabil ați auzit de scandalul din Statele Unite în care România este menționată și în care fiul lui Joe Biden ar fi primit peste un milion de dolari de la omul de afaceri Puiu Popoviciu. Dar probabil n-ați auzit că fostul ambasador al SUA în România, Adrian Zuckerman, a relatat că în urma unei afaceri imobiliare ilegale, pentru care Popoviciu a și fost condamnat, el a devenit, concomitent și proprietarul Ambasadei americane. Nu rezultă de aici dacă acesta este și proprietarul clădirii sau numai al terenului, dar se pare că ar fi și proprietarul clădirii. Aceste lucruri sunt de-a dreptul șocante, parcă în România strigau toți să combatem și să eradicăm corupția. Se pare că am reușit, am înfrânt!

Și mai îngrijorător este că și FBI ignoră Congresul american, nu doar serviciile de la noi ignoră Parlamentul României; deja scandalul cu Popoviciu și legătura cu Joe Biden e cât casa în SUA de vreo trei săptămâni și FBI nu vrea să predea informațiile și documentele despre acest caz. „Aceasta este o problemă de siguranță națională și chiar internațională, se știe că soarta României este legată strâns de stabilitatea din SUA. Poate ne vom croi propria soartă cândva”, a punctat jurnalista.

Și o veste interesantă în legătură cu acest subiect: Fondul suveran de investiții a fost un proiect foarte bun, dar pentru care Liviu Dragnea a intrat la pușcărie; proiectul a fost preluat acum de AUR în programul de guvernare și să sperăm că-l vor putea implementa. „Cert este că în Italia, Giorgia Meloni se ocupă de înființarea unui astfel de fond tocmai pentru a redobândi independența economică și financiară față de entitățile suprastatale și față de corporațiile străine. Poate în viitorul apropiat vom reuși, ușor, ușor să dobândim și noi această independență”, a încheiat Iosefina Pascal.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background