Carleta Tiba la Golden Hour: Instrumente Access Bars pentru vindecarea anxietății și depresiei

Postat de pe 19 octombrie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Golden Hour cu Jessie”, moderată de Jessie Baneș la Radio Gold FM, Carleta Tiba, Facilitator Access Bars, a vorbit, cu ocazia lunii conștientizării sănătății mintale, despre problemele cu care se confruntă societatea în viața de zi cu zi, de la depresii la anxietate și alte tulburări care de multe ori ne afectează calitatea vieții.

O minte sănătoasă presupune ca o persoană să fie perfect conștientă de toate aspectele ce țin de viața sa și să își găsească liniștea interioară aducătoare de pace sufletească. O piedică în calea găsirii unui echilibru este lipsa de conștientizare a propriilor dorințe și concentrarea prea mult pe lumea exterioară. Actualul context din România și din lume a împins generațiile prezentului să reflecteze mai mult asupra propriilor vieți și asupra căutării de sine, spre deosebire de predecesorii noștri care aveau tendința să se îngrijoreze mai mult de viitorul și bunăstarea urmașilor lor, uitând complet de propriile nevoi și neglijându-și propriile vieți.

Evenimentele nefaste ce se petrec la nivel global stimulează foarte mult frica și de aceea multe persoane nu mai au perspective de viitor. Pe lângă acest aspect, oamenii au tendința să nu-și conștientizeze propria valoare și de aceea ajung să nu-și stabilească un țel clar în viață, ceea ce duce, automat, la depresii. De multe ori, grijile care ne consumă nici măcar nu sunt ale noastre, ci sunt proiecții interiorizate ale grijilor celor din jur și ale marilor îngrijorări ce macină întreaga lume. De aceea este esențial să conștientizăm cine suntem noi și să încercăm să ne îndreptăm atenția pe lucrurile care contează cu adevărat și care pot contribui la propagarea binelui în lume.

O primă modalitate prin care putem ieși din depresie este să nu ne mai canalizăm atenția pe lucruri negative și să ne oprim din a rosti sau gândi cuvinte urâte sau jignitoare despre noi înșine. Noi deținem controlul total asupra minții noastre și asupra sentimentelor noastre. Trebuie să învățăm să fim sinceri cu noi înșine și să ne adresăm întrebări care contează și care ne pot ajuta să ieșim dintr-o stare negativă. Totodată, putem să ne concentrăm atenția pe lucrurile frumoase din viața noastră și să ne facem mici bucurii care să ne învețe despre ce este cu adevărat viața.

Emisiunea „Golden Hour”, moderată de Jessie Baneș, se difuzează de luni până joi, de la ora 18, la Radio Gold FM, frecvența 96.9 Mhz. Înregistrările complete pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background