Când puterea este „prietenă” cu opoziția | Cum actuala guvernare a contribuit la creșterea în sondaje a PSD

Postat de pe 23 septembrie 2021

Autor: Adrian Lambru

Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, a declarat în cadrul emisiunii “Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Gold FM că: „campania de marketing politic negativă dusă de actuala putere în ultimii ani ne-a adus nouă, celor de la PSD, multe beneficii”.

„Cel mai bun agent electoral pentru Partidul Social Democrat se numește Florin Cîțu” – susține președintele Consiliului Național al acestui partid.

În calitate de sociolog, Vasile Dîncu susține faptul că această campanie de marketing politic negativă îndreptată spre Partidul Social Democrat ar fi decredibilizat și sursa însăși: „Oamenii caută mereu echilibru. În momentul când cineva critică continuu și vine mereu cu argumente negative, la un momentdat, se va produce efectul invers”.

„Oamenii se vor întreba atunci: <Dar aceștia care aruncă cu săgeți, ei ce au făcut de îi critică mereu pe ceilalți?> Și atunci se va vedea adevărul” – subliniează Vasile Dîncu.

2020 – efectul boomerang

Președintele Consiliului Național al PSD afirmă că a studiat acest efect în ceea ce privește alegerile parlamentare din decembrie 2020. „Continua victimizare care a venit din partea Dreptei politice, care, în loc să vină cu argumente pozitive pentru ei, să arate ce vor ei să facă și ce proiecte minunate au, au susținut că în ultimii 30 de ani a condus PSD-ul și că acesta trebuie să dispară”.

„Strategia aceasta a fost o mare greșeală a Dreptei” – susține Vasile Dîncu. „Astfel, actuala putere ne-a sprijinit și ne sprijină în continuare. Nici nu-mi vine să le mai spun adversari. Sunt din ce în ce mai buni prieteni cu noi”.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background