Cancanuri cu averile candidatilor la alegerile europarlamentare

Postat de pe 2 mai 2024

Luis Lazarus (SOS România) deține bijuterii, obiecte de cult și ceasuri evaluate la 26.000 de euro și, anul trecut, a vândut terenuri cu 35.000 de euro. Are aproape 45.000 de euro în conturi și criptomonede evaluate la circa 31.000 de dolari. Realizator al unor emisiuni pe propriile platforme online, Lazarus a menționat venituri din „publicitate online” de 51.199 de dolari de la Facebook Ireland și 16.530 euro de la Youtube.

Prezență constantă la postul de televiziune Antena 3, Mugur Ciuvică (Partidul Umanist Social-Liberal – PUSL) are aproape 100.000 de lei și 370 de euro în conturi, iar în 2023 a încasat 270.000 de lei, „drepturi de autor”, de la Grupul de Investigații Politice, un ONG pe care îl conduce. El a mai trecut dividende la 80.500 de lei de la o firmă și un salariu de 23.319 lei de la o alta.

Declarația de avere a actorului și omului de televiziune Florin Călinescu (Partidul Diaspora Unită – PDU) nu este o premieră, el candidând și în trecut. Deține imobile în București, Timișoara, Argeș și Brașov, achiziționate sau moștenite între 2000 și 2012. A trecut un cont de 500.000 de lei în bancă, de la o societate la care este asociat încasând un salariu de 9.170 de lei și dividende de aproape 1,3 milioane de lei.

Unul dintre recent intrații în clubul politicienilor cu proprietăți în străinătate este liderul PMP, Eugen Tomac, europarlamentar și în mandatul pe cale să se încheie. El a declarat faptul că, anul trecut, a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia, coproprietar fiind soția sa, Diana Postică.

Pentru achiziție, Tomac a făcut un credit de 150.000 de euro, scadent în 15 ani ani, care se alătură altuia, de 148.500 de euro, utilizat, în 2021, pentru achiziția unui apartament de aproape 96 mp, tot în Belgia. În 2023, familia Tomac a mai cumpărat și un teren intravilan de 1.300 de mp în comuna 23 august din județul Constanța.

Tomac nu este singurul care deține proprietăți în Belgia, pe listă fiind și alți europarlamentari români din mandatul 2019-2024. Gheorghe Falcă (PNL) și Claudiu Manda (PSD) au cumpărat apartamente pentru achiziția cărora au făcut credite de 265.500 euro, respectiv 240.000 de euro. Ambii candidează pentru un nou mandat.

Un apartament în Montreal-Canada a menționat prințul Șerban Dimitrie Sturdza (AUR), alături de proprietăți (terenuri, case, un hotel, apartamente) în București, Galați, Prahova, Neamț, Giurgiu, Dâmbovița, Constanța și Iași. Prințul mai deține o colecție de artă modernă și contemporană de 800.000 de euro, tablouri, icoane și mobilier de 50.000 de euro și ceasuri de 45.000 de euro.

Cel mai mare cont din cele 18 este unul de investiții – 1,03 milioane de euro. În total, din închirieri, dobânzi, exploatare masă lemnoasă, arende sau propria întreprindere individuală, prințul Sturdza și soția sa au încasat anul trecut 1,01 milioane lei, 18.265 euro și 24.466 dolari.

Din afara clasei politice, fizicianul Cristian Presură, care candidează ca independent, are din 2003 o casă de 150 mp în Olanda pentru care, la momentul achiziției, a făcut un credit de 190.000 de euro, scadent în 30 de ani. El este și angajatul unei firme din această țară, renumita Philips Electronics, de la care a încasat un venit lunar de 5.000 de euro.

Aflată într-un scandal conjugal răsunător, Diana Iovanovici-Șoșoacă (SOS România) a menționat faptul că (încă) soțul ei, Dumitru Silvestru Șoșoacă, i-a fost anul trecut „secretară” la cabinetul de avocatură, acesta primind, în schimb, 23.319 lei. Și el candidat la aceste alegeri, ca independent, bărbatul a trecut la calitatea pe care a avut-o la acest cabinet calitatea de „secretat” (probabil secretar), suma încasată fiind, însă, mai mare: 36.000 de lei.

Gabriela Firea (PSD), candidată, în paralel, la Primăria Generală a Municipiului București, a scris faptul că, în perioada decembrie 2023-ianuarie 2024, prin „vânzare publică” intermediată de o casă de licitații, a înstrăinat „bijuterii din platină aur alb și galben de 14 și 18 karate simple sau cu pietre prețioase sau semiprețioase”, suma obținută fiind de 9.994 de euro.

Pe lista PUSL de candidați se află și fostul ministru PSD Liviu Marian Pop „Genunche”, locul 1 la această formațiune fiind ocupat de Cristian Barbu, un pensionar militar, profesor la Academia Tehnică Militară, care a menționat că a primit venituri din drepturi de autor de 45.000 de lei de la Antena 3 SA.

Luana Tîrziu (SOS România), o tânără din Craiova care, în 2023, a avut un venit de 14.215 lei de la o firmă cu cifră de afaeri 0 între 2019 și 2022, a menționat faptul că a împrumutat o femeie cu același nume de familie cu 100.479 euro. Ea mai are în conturi aproape 130.000 de euro.

Pe lista candidaților SOS România se află și Amalia Bellantoni, un personaj devenit notoriu după ce a participat la o emisiune TV, iar pe rețelele de socializare și în presă a apărut un filmuleț în care s-ar fi bătut cu un bătrân din localitatea din Călărăși unde deține o fermă de animale și predă limba franceză la o școală.

Pe un site de profil, există o petiție în care mai mulți părinți cer mutarea ei de la școală deoarece „a obținut o notă de doar 5.2 la examenul de preluare a postului, ceea ce ridică semne de întrebare asupra cunoștințelor sale în domeniul limbii franceze. În plus, preocuparea constantă a doamnei Bellantoni de a se promova și de a se prezenta ca victimă în fața televiziunii demonstrează o lipsă de profesionalism și o dorință de a transforma instituția noastră într-un circ mediatic.”

sursa: g4Media


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background