BOMBĂ: Prefectura Ilfov acoperă azilele groazei – cum funcționează în continuare căminele închise

Postat de pe 26 iulie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, Iosefina Pascal a prezentat noi dezvăluiri în cazul azilelor groazei. Făcând investigații, jurnalista a aflat că, deși ANPC a închis un centru de vârstnici din Ilfov, din apropierea azilului lui Godei, acesta încă funcționează ilegal.

Angajații de la căminul cu pricina au încercat să se justifice, explicând că vârstnicii se află în continuare cazați în acel centru pentru că aparținătorii nu au venit să îi ia. Când un astfel de centru are activitatea suspendată, statul preia atribuția de a reloca vârstnicii. ANPC-ul a emis decizia, a informat-o pe Simona Neculae, actualul prefect de Ilfov, iar aceasta din urmă avea obligația să alerteze Departamentul pentru Situații de Urgență, poliția, IGSU și alte autorități abilitate, însă nu a făcut-o. Cazul este încă în desfășurare și se așteaptă reacția autorităților.

Simona Neculae se ocupa în anul 2007 cu reprezentarea în instanță a unor cetățeni care doreau să preia terenuri din Ilfov, majoritatea localizate în Petrăchioaia. Investigația Iosefinei Pascal a relevat faptul că și Ștefan Godei intenționa să achiziționeze o casă aflată pe un astfel de teren problematic din aceeași zonă, aparținând unui individ care deținea ilegal terenul respectiv. Din nou a fost vorba de zeci de acte false, aprobări ilegale, pasări de responsabilitate. Întâmplător sau nu, casa pe care o voia Godei se află chiar între cele două proprietăți deținute de Florentin Pandele în Petrăchioaia.

În prezent, Simona Neculae păstorește mafia imobiliară care profită acum de vârstnicii din azile. Centrul închis de ANPC, dar care încă funcționează clandestin, se află la mică distanță de azilul de bătrâni deținut de Godei, deci tot în Voluntari. Prefectul care nu a luat nicio măsură ar fi trebuit tras la răspundere de mult timp, alături de toți ceilalți care sunt implicați în această mafie. Iosefina Pascal a făcut aluzie la faptul că ar putea să existe un plan special conceput pentru ca cei care își fac treaba cu adevărat să fie sancționați și opriți din cauza unor mizilicuri, în timp ce azile precum cel al lui Godei funcționează bine mersi; s-a mărit și bugetul alocat pentru îngrijirea vârstnicilor printr-o H.G. semnată de Gabriela Firea, oferindu-se acum 7500 de lei pe lună pentru fiecare vârstnic „îngrijit”.

Există mărturii încă din anul 2014-2015 care arată clar atrocitățile petrecute în acest nou centru închis de ANPC, dar care funcționează ilegal: „Din start se ocupă să-i învețe pe bătrâni cu pampers. Nu au grijă dacă aceștia cad sau se lovesc și-și rup mâinile sau picioarele. Mâncarea și îngrijirea lasă de dorit. Medicamentele le sunt furate. Nu le oferă bătrânilor niciun tratament, dar le iau banii ca și cum le-ar fi făcut nu știu ce”, „Alimentația e de tot râsul ca să facă economie. Țin geamurile de la camere deschise ca să nu se simtă mirosul de fecale și urină, îi țin pe pacienți în curent. Nu vă duceți persoanele dragi acolo, se vor termina repede”.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background