Bizareriile noilor numiri din cadrul judecătorilor Curții Constituționale

Postat de pe 3 mai 2022

Autor: Adrian Lambru

Jurnalista Iosefina Pascal a declarat în cadrul emisiunii „Scamatoriile Iosefinei”, de la GOLD FM, că: „Curtea Constituțională a României va fi acaparată de persoane din domeniul politic, mai puțină activitate și propulsie în ceea ce privește dreptul și justiția. De asemenea, ambii judecători numiți până acum au câte un trecut bizar ce ar trebui anchetat”.

Procurorul Bogdan Licu și senatoarea Iulia Scântei au fost numiți, marți, 3 mai, judecători la Curtea Constituțională a României (CCR) din partea Camerei Deputaților, respectiv a Senatului. Următoarea numire o va face președintele statului, Klaus Iohannis. Cei trei noi judecători de la CCR vor îndeplini mandatul pe o perioadă de 9 ani.

„Cei doi au probleme de natură juridică, dar și penală” – spune Iosefina Pascal. „Domnul Bogdan Licu are o notă la lucrarea de licență sub media acceptabilă pentru un om de drept. Pe lângă asta, Licu a ajuns prin diverse funcții în conjuncturi bizare care ar fi trebuit discutate în spațiul public. Trebuie analizată implicarea sa în afacerile unor politruci corupți. Acesta nu are nevoie de dosar cu șină nici în ceea ce constă activitatea educațională, nici în ceea ce privește activitatea profesională”.

Bogdan Licu a fost numit judecător la Curtea Constituțională după ce a fost propus de Partidul Social Democrat (PSD) și a primit 208 voturi în plenul Camerei Deputaților.

Iulia Scântei și bizareriile

Plenul Senatului a numit-o pe Iulia Scântei ca judecător la Curtea Constituţională a României. Aceasta o va înlocui pe Mona Pivniceru, al cărei mandat la CCR se va încheia în luna iunie a acestui an.

Iulia Scântei este un personaj politic despre care Iosefina Pascal a întocmit o anchetă privind posibilele declarații false în ceea ce privește averea acesteia. Iuliei Scântei i-ar lipsi 600 milioane de lei din declarația de avere. „Sunt foarte multe neconcordanțe în această privință” – spune jurnalista. „Aceasta a fost consilierul ministrului Justiției Tutor Chiuariu în Guvernul Tăriceanu (aprilie – decembrie 2007 n.r.) și este destul de bizar cum în această perioadă scurtă de timp a ajuns multi-milionară”.

Întreaga anchetă privind posibilele în nereguli ale Iuliei Scântei poate fi citită AICI.

În favoarea Iuliei Scântei au fost exprimate 76 de voturi „pentru” şi 34 de voturi „împotrivă”, iar mandatul acesteia va începe pe 11 iunie.

Curtea Constituţională este compusă din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Dintre aceştia, trei sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de preşedintele României. Curtea se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani.

Emisiunea “Scamatoriile Iosefinei”, moderată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 16. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background