Arafat și refugiații – responsabilitate sau capcană?

Postat de pe 3 mai 2022

Autor: Adrian Lambru

Jurnalista Iosefina Pascal a declarat în cadrul emisiunii „Scamatoriile Iosefinei”, de la GOLD FM, că: „Avem de a face cu o posibilă nouă capcană întinsă lui Raed Arafat de către șmecherii de la conducere. Pe acesta nu-l deranjează deloc pentru că gândește pe termen scurt, ceea ce s-a văzut în numeroasele situații ciudate din perioada pandemiei”.

După ce subiectul pandemiei de Covid-19 nu a mai fost unul foarte important din perspectiva interesului public, secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne Raed Arafat a apărut recent în presă prin faptul că un microfon a fost găsit în biroul său, fapt confirmat de ministrul Lucian Bode. Acesta din urmă susține că Parchetul General a întocmit deja o verificare în acest sens.

La sfârșitul lunii aprilie a acestui an, Tribunalului București a respins cererea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de redeschidere a unui dosar în care Raed Arafat ar fi implicat. Unele surse vorbesc despre posibile ilegalități privind achiziționarea unor ambulanțe.

Afacerile de stat ale lui Raed Arafat

După ce a reprezentat un personaj foarte implicat și mediatizat în timpul celor doi ani de pandemie, Raed Arafat este în prezent unul dintre oamenii însărcinați privind problema refugiaților ucrainieni. Secretarul de stat este responsabil în legătură cu cazarea refugiaților.

„Arafat, printr-o Ordonanță de Urgență nejustificată, a ajuns să aibă pe mână bani din bugetul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU n.r.) și să decidă cum și unde vor fi cazați refugiații” – spune Iosefina Pascal. „Bineînțeles, Arafat implică și organizații non-guvernamentale (ONG n.r.) în acest proiect și uite așa au apărut toate acele povești potrivit cărora la hoteluri de patru sau cinci stele ar fi cazați ucrainieni”.

Iosefina Pascal aduce în atenția posibilitatea ca această responsabilitate a lui Raed Arafat să poată reprezenta o „capcană” din partea unor importanți oameni politici pentru înlăturarea acestuia din funcțiile publice. După toată această gestionare a banilor de către secretarul de stat, există șansa ca o anchetă penală să fie deschisă, iar acesta să fie implicat.

Ordonanța „dedicată” lui Arafat

Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 15 din 27 februarie 2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, locurile în care sunt cazați refugiații care nu și-au putut găsi un loc stabil sunt stabilite de comitetele județene, respectiv comitetul Municipiului București, pentru situații de urgență. Cheltuielile aferente cazării vor fi acoperite de la bugetul de stat prin bugetul IGSU.

„Cu alte cuvinte, dacă Arafat va zice că are nevoie de un miliard de euro pentru cazarea următorului val de refugiați, statul român îi va aloca această sumă” – susține jurnalista GOLD FM. „Și ne mirăm de poveștile cu ucrainienii de la hotelurile de cinci stele. Asta pentru că nu există nicio prevedere legală prin care refugiații să fie întrebați despre starea lor financiară”.

Jurnalista GOLD FM este de părere că această Ordonanță de Urgență ar fi fost „cu dedicație” pentru Raed Arafat. Asta pentru că exista o lege, respectiv Legea nr. 122 din 2006, care definea deja statutul de refugiat și cum intervine statul român în astfel de cazuri. „După ce a controlat pandemia și libertățile cetățenești din România, acum Raed Arafat a ajuns să aibă pe mână un buget extrem de mare pentru situația refugiaților” – a adăugat Iosefina Pascal.

Emisiunea “Scamatoriile Iosefinei”, moderată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 16. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background