Bărbăția progresistă în epoca sensibililor trotinetiști metrosexuali

Postat de pe 5 martie 2024

Autor: Sorin Berilă

În cea mai mare parte, istoria socială a lumii occidentale în ultimele trei decade,

a constat în a înlocui ceea ce mergea cu ceea ce [doar] suna bine.

Tomas Sowell

După ce a fost ciuca bășcăliilor analiștilor și specialiștilor ce-i studiau mișcarea de du-te – vino a mâinii sub păturică și textura tenului mai ceva ca pe pixelul albastru al lui Băsescu, scăpat de zecile de cancere terminale, gata – gata să-l doboare, mort și înviat ca Lazăr[i], Putin s-a dat de trei ori peste cap și s-a metamorfozat, mai ceva ca voinicul din poveste, într-un Rambo combinat cu Predator, un Zmeul Zmeilor cu călcătură de uriaș și apetit de Pantagruel, pregătit să ne înghită pe toți, de la Kiev până la Lisabona (asta după ce va fi ocupat Londra en passant), doar Atlanticul reușind să-i stăvilească pohta nesățioasă. În același timp, Krasnaya Armiya a fost prezentată ca o adunătură de nevolnici și gogomani, care mâncau cartofi putreziți[ii] și luptau cu lopeți, în lipsă de muniție[iii]. Lopeți care, în absența microprocesoarelor pentru armele de înaltă precizie[iv], erau echipate cu cipuri luate din mașinile de spălat, stârnind astfel, putem bănui, drame conjugale, rusoaicele rămase acasă fiind nevoite să spele rufele la mână. Ei bine, această caricatură, această armată de mapeți, demnă de Cascadorii Râsului, care stârnea în cel mai bun caz mila, dacă nu hazul, această hoardă care bate pasul pe loc și abia dacă reușește să ocupe vreun cătun în Ucraina, s-a transformat ca la o mișcare de baghetă, peste noapte (la fel cum a dispărut și Pandemia de COVID 19), într-o armată amenințătoare, perfect organizată, înarmată până în dinți și gata să sară la gâtul Alianței Nord-Atlantice, prinsă se spune pe picior greșit.

Nu sunt specialist în geopolitică și nu am competențe de analist militar, gata să comenteze cu același aplomb, complicate chestiuni de strategie și tehnică militară, dar și spectaculoase jocuri video[v]. Nu pot spune că am informații în timp real despre implicațiile și corelațiile evoluțiilor economico – politico – militare de pe marea tablă de șah a Lumii, deși uneori bunul simț este un instrument la fel de valid ca și un pod plin de doctorate. Nu pot așadar să apreciez această eventualitate tulburătoare pentru toată lumea, nici să completez analizele emise seară de seară la diverse televiziuni, de aceiași specialiști în orice.

Aș vrea de aceea, să mă refer la un aspect mai puțin luat în considerare în acest vacarm mediatic, în care doar Senzaționalul care se întâmplă Acum contează. Este vorba despre educația, caracterul și starea morală a celor care, în eventualitatea unei amenințări la integritatea și securitatea națională, ar fi chemați să apere România. În speță, la tinerii noștri.

Care tineri, după 1990, au fost preluați spre educare[vi] (re-educare?) întru Valorile Occidentale de o pletoră de ideologi, politologi, deontologi, filosofi și propagandiști, ce pot fi bănuiți de multe păcate, dar numai de naivitate, prostie sau bună-credință, nu. Cu sprijinul altruist și dezinteresat al filantropilor mondiali, frământați de Binele și Viitorul României, dornici să repare greșelile unui trecut tern și să le înlocuiască cu cele cu ale unui viitor musai divers și cosmopolit, aceste valori, mutual promovate și generos stipendiate, au reușit într-o generație să răstoarne, sub cuvânt de “învechit” un sistem de valori stabil și validat și care a creat nu numai competențe ci mai ales caractere.

Astfel, am fost învățați că Patria, Patriotismul și Națiunea sunt perimate, dacă nu de-a dreptul periculoase, că nu există anormal, iar Toleranță înseamnă să accepți în mod nediscriminat orice, sub cuvânt de Modernism și Civism, că Frumosul, Armonia și Binele sunt relative și că există doar “în ochii privitorului”.

Istoria națională și Limba Română au fost pe nesimțite minimizate, dacă nu demonizate și date deoparte în favoarea unor discipline importante doar din perspectivă ideologică, dar complet inutile din punct de vedere practic și mai ales al formării caracterului[vii].

Dragostea și Familia au primit sensuri noi și în mare măsură contrare semnificației naturale și chiar definiției din DEX.

Competiția și scara valorilor au fost înlocuite cu Egalitatea și Diversitatea, cea din urmă cântărind mai mult decât aptitudinile, cunoștințele sau realizările, atunci când vine vorba de ierarhii sau o banală angajare[viii].

Reperele morale și culturale din istoria noastră, ne-au fost anulate, iar opera lor a fost amestecată abil cu anumite poziții sau posturi publice, pentru a putea fi aruncat mai eficient oprobriul asupra personalității lor, atunci când nu au fost folosite în acest scop sentințe date pe considerente ideologice, de instanțele bolșevice ale unui regim dictatorial.

Ne-au fost impuse ca repere niște non-valori, care se remarcă doar prin notorietate și atitudini șocante, nu prin utilitate socială sau valoare artistică.

Puii căpcăunilor care au exterminat elita culturală și morală a României și au târât în mocirla comunistă poporul român, până mai ieri ideologi și lectori de marxism-leninism, și-au lepădat solzii de drac și s-au reinventat în anticomuniști sadea, din tată-n fiu, devenind sofisticați Contributori.

Coloana vertebrală a rezistenței românilor în istorie, credința Creștin-Ortodoxă, a fost atacată în mod permanent, Biserica fiind infiltrată și discreditată prin toate mijloacele posibile și imaginabile, cu ajutorul vectorilor de opinie înregimentați, promovați de canalele media, conectate la sursa banilor și atașate de politica oficială.

Cine a susținut și argumentat, sofisticat și convingător, că armata este o pierdere de vreme și în afară de frustrări și umilințe, nu aduce nici un beneficiu? Marile noastre conștiințe, abilii noștri influenceri.

Mai nou, ni se sugerează că românii nu se pot conduce singuri și nu au personalități de valoare, singura soluție fiind aceea a străinilor puși în cele mai importante demnități din statul român. Că aceste mult lăudate personalități s-au dovedit niște nulități absolute, fără caracter și competențe, lacome și amorale, lipsite de cea mai mică urmă de empatie la adresa românilor, a fost considerat un detaliu anodin. Importantă a fost capacitatea lor remarcabilă de a executa, întocmai și la timp To Do List-ul.

În plus, dintr-o apucătură de ciocoi împopoțonat cu onoruri și cocoțat în prepeleac, acești Nimeni în Drum inculți, închipuiți și aroganți, dependenți de prompter, fără să poată emite o propoziție proprie și care nu ar fi angajați la privat nici măturători în fața buticului, sunt incapabili să înțeleagă că a conduce un grup sau un popor presupune pe lângă calități proprii și crearea unei legături sufletești și de interese cu cei conduși. În loc de aceasta, vedem o fractură netă și gravă, dar complet ignorată și considerată irelevantă, între clasa conducătoare și românii obișnuiți[ix].

Cine sunt toți cei ce ne-au adus societatea în această stare de disoluție morală, de pulverizare a societății, de auto-anulare a valorilor și de profundă demoralizare și defetism? Cine sunt Boierii Minții care, în loc să ne învețe importanța reperelor în dezvoltarea caracterului, ne-au propovăduit Evanghelia Dilemei și a Echivocului? În fine, cine sunt cei care puteau să fie niște luminători ai poporului, așa cum s-a întâmplat la începuturile istoriei moderne a României, însă au eșuat ca niște banali propagandiști cumpărați ieftin, folosiți pe post de preș și unealtă, aflați la mâna oricui a avut interesul ca țara noastră să ajungă o colonie economică și politică?

O gașcă de Tizmeneni, Cărtărești, Patapievici, Boieni, Liiceni, Pleși, Mândruți, Cetepei, Prelipceni, Brucani, Tudori, Gâzi, Tăpălăgi, Pricopi, MungiuPippidi, Pîrvulești, Buhuceni, RemusCerni, MirceaTomi, ejusdem farinae; aceștia au acaparat discursul cultural al societății, au năpădit mass media, aflată total la dispoziția lor și, dispunând de fonduri cvasi-nelimitate și sprijin ideologic extern, au reușit emascularea și pervertirea caracterului unei întregi generații, nepreocupată astăzi de pierderea identității sau a libertății, ci doar a conexiunii la internet și a accesului în Mall[x].

Și către această generație vreți voi, cei responsabili nu numai moral ci și direct, concret, de actuala stare abulică a societății românești, de lipsa de orizont și de aducerea României la statutul de colonie, către ei întindeți acum cununa de lauri a eroismului și a bărbăției?

Credeți că vă veți putea spăla pe mâini, ca oarecând Pilat din Pont, de murdăria pe care chiar voi ați plămădit-o, ori să spuneți ca Ludovic al XV-lea: “Après moi, le déluge![xi]?

Aș încheia cu un alt citat din marele gânditor contemporan care este Tomas Sowell: “În domenii diferite, unul după altul – infracționalitate, educație, familie, relații interrasiale – situația s-a înrăutățit după punerea în aplicare a noilor teorii minune. Uimitor este faptul că această cascadă de eșecuri și dezastre nici nu i-a descurajat pe inginerii sociali, nici nu i-a discreditat”.[xii]


[i] visitukraine.today/de/blog/2832/ Is putin really dead? articol publicat pe 31 10 2023

[ii] foodstory.protv.ro: Ce mănâncă militarii ruşi aflaţi pe front? Ce au găsit soldaţii ucraineni în bucătăria unui camion militar, articol din 17 03 2022

[iii]  observatornews.ro: Soldaţii ruşi sunt trimişi să lupte cu lopeţi din cauza lipsei de muniţie, susţine Ministerul britanic al Apărării, semnat Redacția Observator și publicat în 5 03 2023.

[iv] Digi24.ro: Armata mașinilor de spălat. De ce vânează soldații lui Putin aparate casnice în Ucraina. Articol publicat în 8 08 2022 și semnat de Mihnea Lazăr.

[v] paginademedia.ro: Gafă la Antena 3. A dat pe post imagini dintr-un joc pe calculator ca fiind de la conflictele din Ucraina, semnat Iulia Bunea și publicat pe 1 03 2022.

[vi] Întâiul ministru al Educației din primul guvern postcomunist (sic!), 30 decembrie 1989, a fost Mihai Șora, vechi activist comunist, participant la impunerea regimului comunist, de inspirație sovietică, în România, colaborator al Anei Pauker, filosof marxist, etc.

[vii] stirileprotv.ro: Sorin Cîmpeanu, despre educaţia sexuală în şcoli: Nu va fi opţională! articol publicat pe 1 07 2022

[viii] romania.europalibera.org: Interviu | Regizorul Andrei Șerban: Trăim un curent absurd. Radicalismul de stânga e atât de crud, de dement, de simplist, articol din 23 12 2022.

[ix] Solidnews.ro: Ziua Armatei 2023 – O sărbătoare ratată (titlu corectat), autor Sorin Berilă, publicat pe 28 10 2023.

[x] “Dați-mi televiziune și hamburgheri, dar nu mă încărcați cu povara libertății!” Citat din Reîntoarcerea în Minunata Lume Nouă, de Aldous Huxley, apărută în 1958. https://www.huxley.net/bnw-revisited/

[xi] După mine, potopul! Frază atribuită lui Ludovic al XV-lea, verbalizând o atitudine egocentrică, de indiferență, cinism și aroganță.

[xii] Is Reality Optional? and Other Essays, Hoover Institution Press; prima ediție, noiembrie 1993.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background