Băieții deștepți și cât ne costă specula în domeniul energiei

Postat de pe 13 februarie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

Jurnalista Iosefina Pascal a dezvăluit informații în exclusivitate despre „băieții deștepți din energie” și afacerile lor ilegale: de la luxul și opulența decontate din banii contribuabililor, la implicarea unui renumit politician român pe piața energiei.

În anii 2022 și 2023, România a avut cele mai mari prețuri la energie, unul dintre motive fiind jocul pe care îl fac traderii pe piață. Au apărut date cu privire la cheltuielile „băieților deștepți din energie”, care îi sfidează pe cetățenii români plătitori de taxe organizând pentru ei înșiși vacanțe și petreceri luxoase, conducând bolizi de lux și profitând de pe urma afacerilor cu statul. România a plătit 16,5 miliarde de lei pentru specula acestor politruci din energie și pentru plafonarea făcută încă de pe vremea lui Cîțu, după liberalizarea făcută în timpul guvernării lui Orban.

S-a discutat în presă de profiturile uluitoare pe care le-a făcut firma lui Augustin Oancea, Tinmar Energy, în ultimii doi ani, profituri despre care Iosefina Pascal crede că sunt mult mai mari. Prin plafonarea la un preț foarte mare, statul român le-a oferit oportunitatea acestor speculanți să profite de cetățeni și de firme. Săptămânile trecute, ANRE a dat o amendă de peste 200 de milioane de euro unor companii din energie. Problema este că în continuare nu se vorbește despre cauza speculei, anume despre lipsa reglementării pe piața energiei.

Între timp, caracatița corupției își întinde tentaculele și către alte domenii: s-a iscat un nou scandal după ce s-a descoperit legătura dintre un fost șef al OMV și Cristian Plută, implicat în dosarul șpăgii de la ASSMB. Corporatistul de top Adrian Băicuși, fost șef OMV, Siemens România şi Transelectrica, a fost condamnat penal pentru că intermedia șpaga la Administrația Spitalelor. Presa economică scria în urmă cu zece ani că Adrian Băicuși avea al doilea cel mai mare salariu din România. Băicuși și-a recunoscut faptele, iar în ianuarie 2024 a primit o pedeapsă cu suspendare pentru complicitate la luare de mită.

Rareș Hopincă, prefectul capitalei, a propus ca soluție de urgentă tot o măsură de plafonare a prețurilor. Este posibil ca guvernanții să ia în calcul această variantă tocmai pentru că mai mulți furnizori ar fi anunțat că vor crește prețul la 7 lei/KW. Singura soluție viabilă ar fi întoarcerea la piața reglementată, eliminarea plafonării și liberalizarea făcută cu cap, astfel încât să se stopeze specula. Dar se pare că nimeni nu dorește să aplice măsurile potrivite, ci doar să se îmbogățească rapid. Însuși Liviu Dragnea și fiul său și-ar fi deschis două firme care se ocupă cu tranzacții în energie.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background