AUR reprezintă o ameninţare pentru maghiari, spune János Lázár

Postat de pe 1 februarie 2024

Cine este duşmanul Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) este duşmanul Fidesz, iar cine este duşmanul maghiarilor, oriunde în Bazinul Carpatic, este duşmanul Ungariei – a declarat, la Cluj-Napoca, János Lázár, ministrul Construcţiilor şi Transporturilor din Ungaria, portalului de ştiri din Transilvania Maszol.ro.

În interviul video, al cărui rezumat a fost publicat, joi, pe portalul de ştiri, ministrul a reacţionat la speculaţiile apărute în presa română, potrivit cărora ar putea exista un fel de colaborare între Fidesz şi Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) în cadrul taberei conservatoare europene.

János Lázár a declarat că în spaţiul politic conservator european, premierul Viktor Orbán nu poate fi ocolit.

Este o „eroare vicleană” faptul că Viktor Orbán ar putea fi ocolit şi triblat în sfera conservatoare din Europa, a afirmat János Lázár, şi a calificat drept o greşeală gravă şi pur şi simplu imposibilă.

János Lázár a subliniat că politica Guvernului ungar este clară: oricine este duşmanul maghiarilor este duşmanul Ungariei.

„De fapt, voi spune mai mult decât atât: oricine este duşmanul UDMR este duşman al Fidesz”, a precizat acesta.

Din acest punct de vedere, politicianul de la Budapesta consideră că ceea ce a declarat deja Hunor Kelemen, preşedintele UDMR, este principiul călăuzitor, adică AUR reprezintă o ameninţare pentru maghiari.

„Maghiarii trebuie să-şi unească forţele pentru a încerca să împiedice, cu mijloacele de care dispun, înaintarea unui partid antimaghiar, de exemplu, ajutând la consolidarea UDMR”, a adăugat politicianul Fidesz.

Potrivit lui János Lázár, tocmai din acest motiv nu este indiferent cine intră în Parlamentul European prin câştigarea mandatelor disponibile pentru România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background